Lungul şir de tăceri care a dus la drama unei fetiţe de 12 ani maltratată de cei la care era în plasament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria împreună cu diriginta ei FOTO: obiectivdesuceava.ro

Cazul Mariei, fetiţa de 12 ani, care a fost bătută de asistenţii maternali neremuneraţi, a revoltat o ţară întreagă. Prima măsură luată de autorităţi este ceea că fetiţa nu se va mai întoarce la familia respectivă. Ancheta penală continuă.

Pe de o parte, cel căruia Maria îi spunea tată susţine că relaţia cu fata s-a deteriorat şi că deşi a cerut nu ar fi primit ajutor din partea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava (DGASPC). Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Nicoleta Daneliuc, susţine contrariul. 

„De câte ori au fost sunaţi au spus că nu mai sunt probleme şi că nu doresc să vină. În aprilie, colegii noştri au efectuat o vizită inopinată, dar familia era plecată în vacanţă. 

În mai, au fost chemaţi la evaluare din nou. Au venit singuri şi au spus că Maria nu doreşte să vină pentru că nu vrea să fie reintegrată în familia biologică. Se punea atunci această problemă, pentru că o căuta tatăl biologic”, a declarat Nicoleta Daneliuc.

Purtătoarea de cuvânt a precizat că până săptămâna trecută, nici vecinii familiei şi nici diriginta copilei nu au luat legătura cu DGASPC ca să semnaleze că Maria era maltratată, dimpotrivă. În luna mai a.c diriginta care susţine acum că eleva a fost supusă unui lung şir de abuzuri, a transmis o caracterizare Direcţiei în care arată că evoluţia Mariei este favorabilă.

„Ne este de un real folos atunci când comunitatea se implică. Luăm în considerare şi anonimele. Ne este de un real folos şi atunci când şcoala ne anunţă dacă observă o mică schimbare. Caracterizarea de la şcoală in mai este foarte bună: copil vesel, care învaţă bine, părinţii au grijă de ea, sunt prezenţi la şcoală, ţin legătura, şi-a făcut prieteni, este bine dezvoltată”, a mai spus sursa citată,

Relaţia Mariei cu asistenţii care au luat-o în plasament a fost monitorizată şi de DGASPC, însă în anul pandemic 2020 discuţiile au fost purtate doar telefonic. Pe de altă parte, în ultimele şase luni Maria a fost evaluată de psihilogul Direcţiei şi de consilierul şcolii pe care o frecventa. Niciunul nu a sesizat că fata ar fi maltratată.

În prezent, copila se află într-un Centru de Primire a Minorilor în Regim de Urgenţă şi nu mai vrea să se întoarcă la familia care ar fi maltratat-o. Le-a spus lucrul acesta salariaţilor DGASPC. 

Nicoleta Daneliuc a adăugat că sunt probe care atestă că fata a fost bătută, dar nu în toată perioada în care s-a aflat în grija asistenţilor maternali, ci în ultima perioadă. Chiar şi aşa, familia nu mai poate din punct de vedere legal să mai îngrijească fata după cele întâmplate.

Inspectoratul de Poliţie Suceava a deschis un dosar penal pentru violenţă în familie pe numele celor doi suceveni care o aveau în grijă pe Maria, fetiţa de 12 ani, pe care au umplut-o de vânătăi. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Final nefericit în cazul copilului înecat şi readus la viaţă după o oră de manevre de resuscitare

Presiunea migraţiei naşte teamă şi legislaţii precum cea a social-democraţilor danezi. Precedent periculos sau singura cale de ieşire din coşmar?

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026