Locuitorii dintr-o comună suceveană nu au de patru ani medic de familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii din Crucea au rămas fără medic de familie încă din luna mai 2013, când din cauza datoriilor pe care le avea doctorul de la acea vreme, restanţe la fondul naţional unic de asigurări sociale, Casa de Asigurări de Sănătate a refuzat să-i reînnoiască Contractul Cadru cu data de 1 mai 2013. Medicul de familie Gheorghe Matei avea pe listele sale aproape 500 de pacienţi înscrişi.

Chiar dacă pentru mediul rural nu este valabilă reglementarea conform căreia un medic de familie trebuie să aibă cel puţin 800 de pacienţi asiguraţi pe liste, se pare că niciun medic nu a dorit să-şi desfăşoare activitatea în Poieni Solca, în Coşna sau Crucea şi chiar dacă începând cu data de 1 aprilie a intrat în vigoare noul Contract Cadru încheiat între Casa de Asigurări de Sănătate şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente, locuitorii din aceste localităţi sunt nevoiţi în continuare să parcurgă de cele mai multe ori distanţe considerabile pentru a ajunge la cel mai apropiat cabinet medical.

Locuitorii din Coşna şi-au luat gândul că vor mai avea medic şi s-au înscris la medicii din satele vecine. Coşna a rămas fără medic de familie după ce, în urma unui control, inspectorii CAS au reziliat contractul pentru nereguli grave fostului medic, la începutul anului trecut. La Poieni Solca situaţia nu pare foarte gravă, localitatea fiind foarte aproape de oraşul Solca, iar locuitorii de acolo sunt în evidenţele medicilor de familie din Solca.

De departe, cea mai serioasă si­tuaţie de acest gen este în comuna Crucea, unde, fiind zonă minieră, mulţi dintre locuitori suferă de diferite afecţiuni specifice profesiei, cei mai mulţi dintre ei necesitând asistenţă medicală lunar sau chiar mai des.

Locuitorii din Crucea au rămas fără medic de familie încă din luna mai 2013, când din cauza datoriilor pe care le avea doctorul de la acea vreme, restanţe la fondul naţional unic de asigurări sociale, Casa de Asigurări de Sănătate a refuzat să-i reînnoiască Contractul Cadru cu data de 1 mai 2013.

Medicul de familie Gheorghe Matei avea pe listele sale aproape 500 de pacienţi înscrişi. Pe lângă faptul că nu mai are cine să-i consulte în caz de nevoie, nu este nici medic care să le elibereze reţete compensate şi gratuite, bilete de trimitere, concedii medicale sau certificate de deces, în timp ce activitatea de vaccinare a copiilor şi de monitorizare a femeilor însărcinate este foarte dificilă.

În comună sunt aproximativ 1.800 de locuitori, dintre care 270 sunt şcolari şi preşcolari. Toţi aceştia străbat chiar şi 20 de kilometri până la cel mai apropiat medic de familie, fiind patru ani de când în această comună nu mai este un doctor.

„Oamenii mai tineri s-au înscris la medici din Dorna Arini, Broşteni sau Ostra, dar populaţia îmbătrânită a rămas fără medic de familie. Am tot încercat să aducem un medic în zonă, dar nu am reuşit. Consiliul Local şi Primăria au două cabinete medicale la Crucea şi un apartament de serviciu pe care să-l punem la dispoziţia celui care va dori să se mute aici. Este nevoie de medic la Crucea, mai ales că este bazin minier aici şi majoritatea pensionarilor sunt foşti mineri care suferă de tuberculoză. Aceşti oameni au nevoie de reţete, au nevoie de consult periodic.

Avem doar o asistentă care face triajul epidemiologic în şcoli şi care vaccinează copiii. Situaţia a devenit din ce în ce mai tensionată, fiind şi zonă minieră, iar oamenii se plâng că nu beneficiază de asistenţă medicală. Am tot sperat că începând cu 1 aprilie, când s-a încheiat noul Contract Cadru, va apărea cineva interesat de comuna noastră, dar din păcate am rămas din nou cu această dezamăgire. Am reluat demersurile către Prefectură, Consiliul Judeţean şi Direcţia de Sănătate Publică în speranţa că vom găsi un me­dic de familie pentru comuna Crucea”, a declarat Dorin Rusu, primarul acestei comune.

Alte ştiri pe această temă:

Pediatru: „Omul refuză vaccinarea pentru că îi este teamă, dar autorităţile trebuie să-şi asume o poziţie fermă”

Caz medical tulburător de care fug toate centrele medicale din România. Real pericol pentru ceilalţi pacienţi şi angajaţi. „Creierul ei se degradează ireversibil“

Screening de cancer de piele, cu tehnologie de ultimă oră, într-un spital privat. Pacienţii asiguraţi la stat pot avea acces în baza unei trimiteri de la medic

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită