Justiţia a decis: şeful SIPI Suceava, cercetat în dosarul „fabricii” de permise de la Suceava, rămâne în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul-şef Radu Obreja (stânga), colonelul Constantin Timu (dreapta) FOTO: Oana Şlemco

Colonelul Florin Constantin Timu, şeful Serviciului de Protecţie Internă Suceava, anchetat de DNA într-un dosar de luare de mită, rămâne după gratii. Solicitarea de eliberare depusă la Curtea de Apel Bucureşti a fost respinsă de magistraţi.

Curtea de Apel Bucureşti a respins solicitarea colonelului Florin Constantin Timu, şeful Serviciului de Protecţie Internă Suceava, privind eliberarea din arest preventiv.

Colonelul Constantin Florin Timu a fost dus la audieri, la sediul DNA Bucureşti, miercuri, 3 martie.

În dimineaţa zilei de joi, 4 martie, DNA a transmis un comunicat de presă în care a arătat că Timu a fost reţinut pentru 24 de ore, având calitatea de inculpat într-un dosar de luare de mită în formă continuată şi divulgare de informaţii care nu sunt destinare publicităţii. 

În acelaşi dosar este anchetat şi Radu Obreja, fostul şef al Serviciului de Permise Suceava, pentru dare de mită. Ulterior, Timu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Anchetatorii susţin că Radu Obreja i-ar fi dat de cinci ori mită lui Constantin Timu.

Radu Obreja se află în arest preventiv din luna noiembrie a anului trecut, fiind anchetat în dosarul DNA care vizează activitatea infracţională a reţelei care s-a specializat în fraudarea examenelor pentru obţinerea permiselor de conducere la Suceava.  

În ordonanţele procurorilor emisă joi, 4 martie, se arată că Timu ar fi încasat de la Obreja sume cuprinse între 2.000 şi 90.000 de euro ca să protejeze reţeaua infracţională. 

 „În scopul asigurării protecţiei juridice a activităţii infracţionale de corupţie desfăşurată la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.Î.V) Suceava, în perioada 2017 -2020, inculpatul Timu Florin Constantin, în calitate de şef al Serviciul Judeţean de Protecţie Internă Suceava, ar fi pretins şi, ulterior, ar fi primit de la inculpatul Obreja Radu-Ionuţ, în mod direct sau prin intermediar, diverse sume de bani (cuprinse între 2.000 şi 90.000 euro) şi un autoturism în valoare de aproximativ 9.000 euro, pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu legate de informarea organelor de urmărire penală”, se arată în comunicatul de presă transmis de DNA.

Anchetatorii au arătat că în aceeaşi perioadă, inculpatul Timu i-ar fi divulgat lui Obreja informaţii nedestinate publicităţii pe care le deţinea în virtutea funcţiei, astfel încât Obreja sau complicii săi să poată evita o eventuală răspundere penală.

Vă amintim că procurorii DNA susţine că în perioada 2018 - 2021 la Suceava ar fi activat o reţea specializată în fraudarea examenelor pentru permise, din care făceau parte angajaţi ai Serviciului de Permise şi Înmatriculări, examinatori auto, proprietari ai şcolilor de şoferi şi instructori auto. În total 14 persoane. 

Reţeaua ar fi fost condusă de Radu Obreja care s-ar fi îmbogăţit de pe urma activităţilor ilegale. Averea era ascunsă pe numele prietenilor.  Colonelul Timu nu este singurul acuzat că ar fi protejat reţeaua. Pentru acelaşi tip de activitate este anchetat şi ofiţerul DGA Mihail Martin. 

Suceava ocupă primul loc pe ţară la numărul de persoane decedate în accidente de circulaţie.   

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Maia Morgenstern şi Marius Bodochi, la deschiderea stagiunii la Tony Bulandra. Când are loc evenimentul

Averea actriţei Maia Morgenstern. Ce salariu are lunar ca manager la Teatrul Evreiesc şi cât de bine câştigă din drepturile de autor

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie