Jumătate dintre angajaţii Maternităţii Rădăuţi, purtători de stafilococ auriu. Microbul a îmbolnăvit 18 bebeluşi şi o mamă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jumătate dintre angajaţii Maternităţii Rădăuţi, purtători de stafilococ auriu. FOTO: Arhiva Adevărul

Jumătate dintre angajaţii Maternităţii Rădăuţi au fost depistaţi ca fiind purtători ai stafilococului auriu, unitatea fiind închisă din 18 decembrie după ce microbul a îmbolnăvit 18 bebeluşi şi o mamă.

Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a declarat, luni, că după depistarea focarului de infecţie de la Maternitatea Rădăuţi în data de 23 decembrie au fost prelevate probe, care au ieşit pozitive la stafilococul auriu. „Au fost recoltate din nou probe în data de 28 decembrie, au fost trimise la Institutul Cantacuzino din Bucureşti şi urmează să primim informaţii referitoare la situaţia exactă care este acum la Maternitatea Rădăuţi, respectiv dacă aceste probe sunt negative", a spus prefectul.

Sinescu a anunţat că Maternitatea Rădăuţi va fi redeschisă, cel mai probabil, în data de 6 ianuarie. În acest moment maternitatea este închisă, iar toate cazurile au fost preluate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava. În focar au fost depistate 19 cazuri de infecţie, din care 14 au fost spitalizate, iar în prezent mai sunt internaţi în spital doi nou-născuţi, nefiind probleme legate de starea acestora.

"Zece bebeluşi au fost internaţi şi trataţi în Secţia de Chirurgie pediatrică de la Suceava, unul la Iaşi şi câte unul la Rădăuţi şi Siret", a spus Sinescu.

În urma analizelor efectuate, din totalul celor 45 de angajaţi ai Maternităţii Rădăuţi un număr de 22 de persoane au fost depistate ca fiind purtătoare de stafilococ auriu.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a dispus, în 18 decembrie, închiderea temporară a Maternităţii Rădăuţi după apariţia unui focar de infecţie intraspitalicească cu şase cazuri de nou-născuţi care au contactat stafilococ auriu medicilino-rezistent.

Directorul adjunct al DSP Suceava, Cătălina Zorescu, preciza că primul caz de infecţie a fost semnalat în 19 noiembrie, dar că instituţia a fost sesizată de epidemiologul Spitalului Judeţean Suceava în 16 decembrie, ultimele două cazuri internate în spitalul sucevean înregistrându-se în 17 decembrie.

Ea mai spunea că Maternitatea Rădăuţi s-a mutat în actuala locaţie în 4 decembrie, după ce clădirea a fost modernizată în cadrul unui program de reabilitare a maternităţilor finanţat de Banca Mondială. Până în 4 decembrie, maternitatea a funcţionat în alt spaţiu.

Nouă nou-născuţi şi mamele acestora au fost transferaţi de la Maternitatea din Rădăuţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.

Conform sursei citate, bebeluşii de la spitalul din Rădăuţi, care nu prezentau sau prezentau o simptomatolgie uşoară a infecţiei, au fost externaţi după trei sau patru zile de la naştere, iar nou-născuţii bolnavi au fost duşi la Spitalul Judeţean Suceava. Durata de incubaţie a bolii este cuprinsă între şapte şi zece zile.

Zorescu mai spunea că stafilococul auriu medicilino-rezistent este un microb specific de spital care capătă rezistenţă la antibiotice.

Potrivit acesteia, DSP Suceava a decis să închidă temporar Maternitatea Rădăuţi, iar Spitalul din Rădăuţi, în cadrul căruia funcţionează maternitatea, a fost amendat cu 15.000 de lei de inspectorii sanitari suceveni.

Alte ştiri din Suceava:

FOTO VIDEO Sute de mascaţi au defilat pe străzile Sucevei

Directorul ziarului „Crai Nou”, condamnat la închisoare pentru trafic de influenţă în dosarul hoţiilor de la Primăria Suceava

ÎPS Pimen, în pastorala de Crăciun: "Astăzi sunt oameni care socotesc păcatul ca un fapt normal"

Posibilă tentativă de fraudă în CJ Suceava. USL Suceava, majoritate pentru creşterea taxelor cu un consilier absent, trecut pe lista prezenţilor

Penibil! CSM Suceava nu are bani să-şi premieze campionii

FOTO VIDEO Comoara din Cajvana. O femeie a strâns un tezaur mai bogat şi mai valoros decât al unui muzeu etnografic

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare