FOTO VIDEO Incendiu devastator la Centrul Comercial Rozita

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu de proporţii a izbucnit luni dimineaţă la centrul comercial Rozita din comuna suceveană Şcheia. Flăcările au distrus marfă în valoare de câteva milioane de euro.

Incendiul a fost sesizat luni dimineaţă, în jurul orei 8.00, după ce comercianţii au deschis standurile din incinta centrului comercial Rozita. Martorii povestesc că o bubuitură s-a auzit în partea din spate a complexului după care au văzut flăcări mari şi fum dens.

Flăcările au cuprins imediat mai multe standuri şi a distrus marfa din interior. Din primele informaţii se pare că incendiul a afectat o suprafaţă de aproximativ 6.000 de metri pătraţi. Flăcările şi fumul gros putea fi observate de la câţiva kilometri depărtare.

Pompierii bănuiesc că incendiul a fost provocat de un scurt-circuit produs la un radiator electric.
Pompierii intervin cu aproape toate autospecialele din dotare. Trei persoane care au încercat să salveze marfă din standuri s-au intoxicat cu fum. Una dintre victime a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava.

Centrul comercial Rozita se află în imediata apropiere a hipermarketului Real din comuna Şcheia de lângă municipiul Suceava.

Alte ştiri din Suceava:

Percheziţii la firma Eurospeed Suceava. DNA vizează contracte suspecte cu CNADNR

VIDEO Ţara lui Dorel: asfaltări şi betonări pe ninsoare, la Suceava

Preşedintele CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost condamnat definitiv la şase luni de închisoare cu suspendare şi ar putea să-şi piardă mandatul

Primarul comunei Udeşti, Săvel Botezatu, a fost suspendat din funcţie

Percheziţii DNA în depoul CFR Suceava. Procurorii au audiat angajaţi şi au ridicat documente într-un dosar de corupţie

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete