FOTO Sute de romi care sărbătoreau Paştele Blajinilor, împiedicaţi de mascaţi să linşeze un şofer care le-a omorât un vecin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de romi din Gura Humorului au vrut să linşeze un şofer care a omorât un pieton. FOTO: Dinu ZARĂ

Şoferul unui camion care transporta fier vechi, pe DN 17, în oraşul Gura Humorului, a pierdut controlul volanului şi a acroşat un bărbat care a murit pe loc. Bărbatul s-a încuiat în cabină de frica sutelor de romi care ameninţau să-l linşeze. Romii sărbătoreau Paştele Blajinilor iar mulţi dintre ei erau băuţi. Ordinea a fost restabilită de echipaje de jandarmi montani şi „mascaţi” ai Poliţiei Judeţene abia după ce au apelat la gazele lacrimogene.

Luni seară, pe DN 17, la ieşire din oraşul Gura Humorului spre Vatra Dornei, într-o zonă locuită de romi, şoferul unui autocamion cu remorcă, încărcat cu fier vechi, a pierdut controlul volanului, a intrat pe acostamentul din partea dreaptă a drumului şi a acroşat cu partea laterală a maşinii un bărbat care mergea pe marginea drumui.

Bărbatul în vârstă de 50 de ani, de etnie romă, se întorcea de la cumpărături împreună cu soţia şi a fost lovit când mai avea doar zece metri până acasă. În urma impactului, victima a fost proiectată într-un cămin de scurgere a apei pluviale, adâng de 1,5 metri, şi a murit pe loc.

În scurt timp la locul accidentului s-au adunat sute de romi din zonă. Mulţi dintre ei erau băuţi deoarece sărbătoreau Paştele Blajinilor.

De frica romilor, şoferul în vârstă de 35 de ani din comuna Vama s-a încuiat în cabina autocamionului până la sosirea forţelor de ordine.

Romii au devenit recalcitranţi şi au ocupat o bandă a drumului naţional 17, traficul desfăşurându-se pentru o perioadă de timp pe un singur sens de mers.

În zonă au intervenit două grupe de luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Suceava, poliţişti de la Poliţia oraşului Gura Humorului şi subofiţeri ai Jandarmeriei Montane. Ordinea a fost restabilită abia după ce „mascaţii” Poliţiei Judeţene au făcut uz de gazele lacrimogene.

"Şoferul a fost condus la sediul Poliţiei Gura Humorului unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 miligrame la litru de alcool pur în aerul expirat, după care a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

Pe numele şoferului a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă iar ancheta a fost preluată de un procuror criminalist.

Bărbatul care şi-a pierdut viaţa în accidentul rutier era tatăl a nouă copii.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani