Fostul consulat austriac de la Fălticeni, simbolul dezvoltării oraşului, va fi transformat într-un Muzeu de Artă Religioasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imobilul aflat într-o stare avansată de degradare a trecut din posesia Consiliului Judeţean Suceava în posesia Muzeului Bucovinei şi urmează să fie resturat şi transformat într-un Muzeu de Artă Religioasă, unde vor fi expuse obiecte din toate confesiunile religioase.

Clădirea în care în urmă cu un veac funcţiona Consulatul Austro–Ungar a ajuns în paragină. Lipsa de interes a autorităţilor locale şi judeţene a făcut ca una dintre cele mai importante clădiri istorice din Fălticeni să devină o ruină, existând riscul să se dărâme la orice oră.

Consulatul Austro-Ungar de la Fălticeni a fost construit în anul 1860 pe actuala stradă a Sucevei şi a funcţionat până în anul 1918, când a avut loc Marea Unire a Principatelor Române. În această perioadă, austro–ungarii au avut o influenţă mare asupra oraşului, urbea fălticeneană înregistrând cea mai mare dezvoltare din istorie.

După ridicare clădirii consulatului, în Fălticeni şi-au făcut apariţia străzile pavate, a fost realizată reţeaua de aducţiune a apei, s-au construit şcoli, închisori, poduri şi a luat fiinţă „paza incendiilor”, pompierii din ziua de astăzi. Habsburgii au reprezentat un catalizator pentru oraş, Fălticeniul înregistrând o dezvoltare accelerată la finele secolului XIX.

Nevoia de deplasare mai rapidă a dus la apariţia unor noi căi de comunicaţie, astfel că la data de 28 septembrie 1887 a fost inaugurată calea ferată ce lega Fălticeniul de Dolhasca, o localitate suceveană de la graniţa cu judeţele Neamţ şi Iaşi. Din anul 1896, la Fălticeni a ajuns şi telefonia, comunicare fiind din acel moment mult mai uşoară.

În anii în care la Fălticeni a funcţionat Consulatul austro – ungar, în oraş au fost construite Primăria, Colegiul Naţional „Nicu Gane”, Şcoala „Alexandru Ioan Cuza”, Şcoala primară nr. 2 sau Spitalul „Stamate”, clădiri cu o arhitectură maiestroasă ce au rezistat până în zilele noastre.

Înfiinţarea Consulatului Austro–Ungar la Fălticeni a reprezentat un moment important pentru istoria acestui oraş, habsburgii contribuind extrem de mult la progresul comunităţii urbane fălticenene.

După anul 1918, imobilul a fost preluat de Academia Română, iar în anii comunismului a fost atribuit staţiunii de cercetări pomicole. După `90, clădirea a fost preluată de asociaţia pomicolă din Fălticeni, iar din acea perioadă fostului consulat austriac i-a fost atribuit numele de Cramă, deoarece la subsol era amenajat un astfel de local.

Din anul 2004, imobilul de pe strada Sucevei a intrat în proprietatea Consiliului Judeţean Suceava, însă nu a mai fost pus în valoare în niciun fel, astfel că s-a degradat continuu, a intrat în paragină şi a devenit adăpost de noapte pentru oamenii străzii din Fălticeni şi câinii comunitari. Din februarie 2015, clădirea a trecut în posesia Primăriei din Fălticeni, fără ca autorităţile locale să reuşească într-un mod sau altul să-l reabiliteze.

Delăsarea politicienilor locali a făcut ca una dintre cele mai importante clădiri istorice din Fălticeni să ajungă o adevărată ruină. Fostul consulat austriac aflat pe strada Sucevei arată într-o stare jalnică, putând fi folosit oricând de regizori pentru filmarea unor scene de groază.

La data de 12 februarie 2015, primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, a cerut Consilului Judeţean Suceava ca fostul consulat austriac să treacă în administrarea autorităţilor locale fălticenene pentru realizarea unor proiecte de investiţii din fonduri guvernamentale sau europene.

Astfel, la un an şi jumătate după ce Primăria municipiului Fălticeni a devenit proprietar al clădirii fostului Consulat Austro-Ungar, nimic nu s-a schimbat, existând tot mai multe voci care susţin că autorităţile locale doresc prăbuşirea acestui imobil şi nu reabilitarea lui. Mai nou, imobilul a ajuns în posesia Consiliului Judeţean Suceava, însă nu pare că cei de la „judeţ” ar fi mult mai dornici să se implice în reabilitarea consulatului.  

Alte ştiri pe această temă:

Cel mai vechi cazino din România va fi reabilitat, după 28 de ani de ruină. Clădirea se află acum în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române

Peste 9 milioane de lei pentru noul sediu al Consiliului Judeţean Alba. Instituţia se va muta în clădirea Comisariatului din Cetatea Alba Carolina

Centrul Timişoarei va deveni un uriaş şantier. S-a mai întâmplat aşa ceva în perioada 1988-1989

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Secretul piftiei perfecte! Ce carne trebuie să folosești ca să iasă limpede și gustoasă
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile