Explozie la Mănăstirea Sihăstria Rarăului din cauza unei acumulări de gaze. Mai multe persoane, rănite uşor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe persoane au suferit arsuri uşoare sau zgârieturi în urma unei explozii produse duminică într-o anexă a Mănăstirii Sihăstria Rarăului, din judeţul Suceava. O singură persoană în stare de şoc a fost dusă la spital, cu o tăietură adâncă la picior.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a informat că, cel mai probabil, explozia dintr-o încăpere anexă a mănăstirii situate pe drumul spre Rarău s-a produs din cauza unei acumulări de gaze.

În urma deflagraţiei, din cauza suflului fierbinte şi a geamului încăperii, care s-a spart, au fost rănite mai multe persoane aflate în zonă, unele având arsuri uşoare, altele zgârieturi şi tăieturi de la bucăţile de sticlă pulverizate.

La faţa locului, intervin pompierii militari cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Până la acest moment, au fost evaluate medical cinci persoane, dintre care doar o femeie care a suferit o tăietură la un picior şi este în stare de şoc,  va fi transportată la spital, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava. Sursa citată a menţionat că ceilalţi răniţi refuză transportul la spital şi, la o primă evaluare, niciunul nu prezintă răni grave, care să le pună în pericol viaţa, refuzând transportul la spital.

Din primele date, pompierii au constatat că explozia s-ar fi produs din cauza unei acumulări de gaze într-o cameră tehnică a mănăstirii şi nu a fost urmată de incendiu.

Suflul exploziei a afectat o cameră tehnică şi o bucătărie aflate în construcţia anexă, distrugând geamul, zidăria şi smulgând uşa din toc.

La faţa locului, s-au deplasat şi poliţiştii, care fac cercetări pentru identificarea potenţialilor vinovaţi de producerea deflagraţiei.

Vă mai recomandăm:

VIDEO Explozie într-un bloc din Suceava. Locatarii au fost evacuaţi cu scara mobilă. Incendiul, provocat intenţionat

Suceava: Explozie la Fălticeni (

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare