Dramele refugiaţilor ucraineni ajunşi în România prin Vama Siret. „Oamenii fugeau. Nimeni nu ne ajuta”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Oana Şlemco

Aproape 10.000 de refugiaţi au intrat în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, în doar 24 de ore, după ce Ucraina a simplificat procedura de ieşire din ţară pentru cetăţenii care fug din calea războiului. Prin Vama Siret trec acum în jur de 400 de persoane/oră.

Chiar dacă fluxul de oameni a crescut considerabil faţă de primele zile ale crizei, aglomeraţia nu s-a transformat nici pe departe în haos, ci dimpotrivă. Luni, 28 februarie, se putea lesne vedea că autorităţile şi voluntarii s-au organizat mult mai bine pentru primirea refugiaţilor. 

Cei care tranzitau frontiera pe partea română erau întâmpinaţi de poliţişti, jandarmi şi angajaţi ai SMURD, care îi întrebau dacă au nevoie de ajutor, dacă au unde să se cazeze, mijloace de transport, dacă vor să se odihnească sau au nevoie de apă, mâncare, cartele telefonice ori asistenţă medicală. În funcţie de nevoia pe care o avea, fiecare persoană era direcţionată spre un cort. 

Cei care erau obosiţi şi înfriguraţi, erau primiţi în corturile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care sunt încălzite şi unde puteau să doarmă. 

Interiorul unui cort încălzit din Vama Siret FOTO: Oana Şlemco

Cei care aveau nevoie de mâncare sau apă primeau ajutor din partea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor sau a voluntarilor care stau în continuare în vamă. Spre deosebire de zilele anterioare, nici municipiul Siret, şi nici drumul de acces spre vamă n-au mai fost blocate de voluntari sau de oameni care au văzut la televizor sau au citit prin ziare despre situaţia refugiaţilor şi au venit la faţa locului să vadă cu ochii lor ce se întâmplă.

FOTO: Oana Şlemco

Mamă captivă în Vama Porubne împreună cu cei trei copii ai său

Războiul ruso-ucrainean a provocat adevărate drame. O mamă a povestit pentru „Adevărul” că şi-a părăsit casa împreună cu cei trei copii ai săi ca să scape de coşmarul bombardamentelor. „Sunt foarte obosită. Am stat trei zile în vamă ca să putem trece în România (n.red - Vama Porubne). Am venit împreună cu trei copii”, a spus femeia după care a izbucnit în lacrimi şi nu a mai putut scoate niciun cuvânt.

Au mers 30 de ore pe jos ca să ajungă în România

Un grup de studenţi de la o universitate din Kiev a reuşit să părăsească oraşul imediat după ce au început bombardamentele. Tinerii, originari din Maroc, au venit cu o maşină până la Cernăuţi, de unde au plecat pe jos spre Vama Porubne. „Ne-a adus până în ultimul oraş aproape de România, Cernăuţi, după care am mers pe jos 30 de kilometri, iar la graniţă am stat şi am aşteptat o noapte şi astăzi am intrat în România. Am supravieţuit nopţii. (...) E bine. E mai bine decât să rămânem într-o zonă de război. În Kiev, era foarte stresant cu bombardamentele şi am vrut să plecăm. Au fost zile grele şi a fost riscant atunci când am căutat unde să stăm peste noapte în Ucraina. Pentru că nu era nimic deschis, niciun hotel. Oamenii fugeau. Nimeni nu ne ajuta. Când eram pe drum am căutat un sat mic şi am găsit o femeie care a putut să ne ajute şi ne-a lăsat să dormim la ea. Vom sta la Suceava câteva zile. Mulţumim României pentru că ne-a acceptat să venim. Mulţumim mult”, a spus una dintre studente.

FOTO: Oana Şlemco

Prezentă luni, 28 februarie, la PTF Siret, lva Johansson, comisar european pentru afaceri interne, a fost impresionată de solidaritatea sucevenilor faţă de refugiaţi. „Mulţumesc, România! Sunt onorată să fiu în acest loc istoric judeţul Suceava. vremea este foarte rece, dar primirea este foarte călduroasă. În aceste vremuri extrem de dificile când vedem război în Europa din nou. Când vedem agresiune şi invazie din partea lui Putin împotriva une naţiuni din Europa. Să vezi oamenii din Suceava, din România, societatea civilă este implicată în primirea călduroasă pentru refugiaţi. Această solidaritate un alt mod cu totul diferit dde cel al lui Putin”, a declarat comisarul. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Hunedoara, judeţul gărilor pustii. Prăbuşirea uneia dintre cele mai vaste reţele feroviare din România VIDEO

Bela Karolyi, amintiri savuroase din Valea Jiului: „Luna de miere, în Lupeni. Eram incredibil de fericiţi“

Controversele Retezatului. De ce s-au opus oficialii americani ridicării marelui baraj Gura Apelor din Hunedoara

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”