Două locuri de joacă din cartierul Areni, desfiinţate după ce terenul a fost retrocedat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doua locuri de joaca din Suceava, desfiintate de primarie dupa ce terenul a fost retrocedat. FOTO: Dinu ZARĂ

Două locuri de joacă din cartierul Areni al municipiului Suceava au fost desfiinţate, luni, de angajaţii Primăriei, după ce terenul pe care se aflau a devenit proprietate privată. Pentru a suplini desfiinţarea celor două spaţii de joacă, conducerea Primăriei promite că va mări suprafaţa locului de joacă din parcul de la Universitate.

Angajaţii Direcţiei domeniului public din cadrul Primăriei municipiului Suceava au desfiinţat, luni, două locuri de joacă din cartierul Areni al municipiului Suceava.

Este vorba de spaţiul de pe strada Universităţii, lângă plăcintărie, şi cel din zona garajelor de pe strada Leca Morariu.

Luni, în jurul amiezii, angajaţii primăriei au tăiat toate scrâncioburile şi băncile din cele două spaţii. La început, locatarii blocurilor din zonă au crezut că angajaţii primăriei au venit să modernizeze locurile de joacă dar apoi au aflat că pe teren a fost pus în posesie moştenitorul fostului proprietar.

Viceprimarul municipiului Suceava, Ovidiu Doroftei, a confirmat că în urma unei decizii judecătoreşti, o persoană a devenit proprietar pe cele două parcele în suprafaţă totală de 2.196 de metri pătraţi.

„Există o solicitare încă din ianuarie 2013 pentru ridicarea acestor spaţii de joacă, a întregului mobilier, inclusiv buncărele de gunoi, pentru că aceste două parcele de teren sunt proprietate privată, dobândite în urma unei decizii a Curţii Supreme încă din 2011", a explicat Ovidiu Doroftei.

Una dintre parcele include şi terenul pe care sunt contruite 11 garaje de pe strada Leca Morariu. Viceprimarul Ovidiu Doroftei a precizat că proprietarul terenului nu a solicitat deocamdată niciun act de urbanism pentru cele două parcele. Doroftei susţine că în compensaţie se va încerca extinderea spaţiului de joacă din parcul de la Universitate, care şi aşa este supraaglomerat.

Locul de joacă a fost amenajat la începutul anilor '70, odată cu construirea blocurilor din cartierul Areni.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”