DNA Suceava s-a făcut de râs în dosarul ce-l viza pe comisarul şef Cristian Macsim, fost şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După doi ani de cercetări, procurorii anticorupţie suceveni au decis să claseze dosarul în care s-a început urmărirea penală pe numele lui Cristian Macsim, pe motiv că faptele nu există. Comisarul şef Cristian Macsim era acuzat de patru infracţiuni de abuz în serviciu şi două infracţiuni de favorizarea făptuitorului. Fostul şef al SIPI Suceava era suspectat că ar fi protejat mai mulţi poliţişti implicaţi în contrabanda cu ţigări.

La sfârşitul anului 2014, şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Suceava, comisarul şef Cristian Macsim, a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii anticorupţie suceveni fiind cercetat pentru patru infracţiuni de abuz în serviciu şi două infracţiuni de favorizare a infractorului.

În acelaşi dosar au mai fost puşi sub acuzare agentul de poliţie Constantin Chichiriţă, din Frătăuţii Noi, cercetat pentru fals intelectual, uz de fals şi cercetarea abuzivă, după ce ar fi aranjat mai multe probe într-un dosar penal pe care îl avea în cercetare.

Mai mulţi poliţişti din cadrul Secţiei nr.4 de Poliţie Rurală Gălăneşti au fost şi ei audiaţi de procurorii DNA Suceava deoarece ar fi fabricat mai multe dosare penale pe numele unui informator SIPI, care ar fi anunţat conducerea serviciului că poliţiştii din Gălăneşti sunt implicaţi în contrabanda cu ţigări. Comisarul şef Cristian Macsim a mai fost acuzat de cei de la DNA că i-a protejat pe agenţii de poliţie din Gălăneşti ce ar fi fost implicaţi în contrabanda cu ţigări din Ucraina.

Procurorii DNA Suceava l-au prezentat pe Macsim în faţa instanţelor de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, însă atât magistraţii de la Tribunalul Suceava, cât şi cei de la Curtea de Apel Suceava au respins această propunere din lipsă de probe.

Chiar şi aşa, procurorii anticorupţie suceveni s-au încăpăţânat să continue urmărirea penală faţă de comisarul şef Cristian Macsim, deşi nu aveau probe care să-l incrimineze pe acesta.

Zilele trecute, DNA Suceava a emis o ordonanţă de clasare, prin care a fost închis dosarul ce îl priveşte pe Macsim.

„Clasarea cauzei privind săvârşirea de către inculpatul Macsim Cristian a patru infracţiuni de abuz in serviciu, a două infracţiuni de favorizarea făpturitorului şi a infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de stat”, se arată în ordonanţa de clasare semnată de procurorii Ciprian Mihai Morişcă şi Ciprian Ioan Mihai.

În aceste condiţii, comisarul şef Cristian Macsim urmează să fie repus în funcţie şi să-i fie achitate salariile neîncasate pe cei aproape doi ani de zile în care a fost pus la dispoziţe, acesta urmând să primească şi daune morale şi materiale.

Alte ştiri pe această temă:

UPDATE VIDEO Şeful SIPI Suceava, suspectat că proteja poliţişti implicaţi în contrabanda cu ţigări, a fost reţinut

Tribunalul Suceava a respins cererea DNA de arestare preventivă a şefului SIPI Suceava

Cum a ajuns un traficant de droguri, care vindea canabis adolescenţilor, să presteze muncă în folosul comunităţii la o şcoală

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort