Cum au reuşit ministerele Educaţiei şi Sănătăţii să bage şcolile în ceaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: testarea elevilor Fedecandoniphoto – Dreamstime.com

Fiecare dintre cele două ministere a transmis câte un set de instrucţiuni în şcoli care se bat cap în cap. Ministerul Educaţiei informează că testarea elevilor care vor să revină la cursuri mai devreme de 14 zile, după depistarea unui caz de COVID în clasă, se face în în cabinetele şcoalare. Ministerul Sănătăţii le cere şcolilor să nu implice cabinetele în acţiunea de testare.

Unde şi mai ales pe banii cui se pot testa elevii, începând cu ziua a opta de la data depistării unui caz de COVID în clasă. Acesta este întrebarea la care au răspuns două ministere din România: cel al Educaţiei şi cel al Sănătăţii.

Instrucţiunile au ajuns în şcolile din Suceava în 5 octombrie 2021, numai că în loc să facă lumină îi bulversează şi mai tare pe profesori, pe elevi şi pe părinţi. 

Ambele seturi de instrucţiuni invocă ordinul comun 5338/2021, dar oferă informaţii contradictorii. 

Potrivit Ministerului Educaţiei care reglementează activitatea şcolilor, testarea elevilor se face în cabinetele şcolare.

„În cazul în care în unitatea de învăţământ nu există cabinet medical şcolar, elevii se vor adresa Direcţiilor de Sănătate Publică Judeţene/a municipiului Bucureşti”, se arată în documentul transmis de Ministerul Educaţiei.

Oficialii Ministerului Sănătăţii au o cu totul altă opinie. 

În setul de instrucţiuni transmis şcolilor se arată că elevii pot reveni la cursuri începând cu ziua a VIII-a, după depistarea unui caz de COVID, în baza unui rezultat negativ al testului antigen sau PCR, însă testarea nu se face în cabinetele şcolare.

„Cursurile pentru grupa/clasa suspendată se pot relua cu prezenţă fizică începând cu a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv pentru elevii care prezintă rezultatul certificat negativ al testului antigen, rapid sau PCR realizat în ultimele 24 de ore fără ca această testare să fie prevăzută în sarcina cabinetelor medicale şcolare. Elevii care nu prezintă rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau PCR reiau cursurile cu prezenţă fizică după 14 zile de la suspendarea acestora”, transmis oficialii Ministerului Sănătăţii.

Costurile testelor pentru elevii care nu prezintă simptome de COVID nu mai sunt suportate de DSP, de la 1 octombrie. Potrivit Ministerului Sănătăţii, doar elevii simptomatici sunt testaţi pe banii statului. Potrivit Ministerului Sănătăţii, în Ordinul 5338/2021 nu este prevăzută testarea cadrelor didactice. 

Instrucţiunile de la Ministerul Educaţiei FOTO: Oana Şlemco

Instrucţiuni de la Ministerul Sănătăţii FOTO: Oana Şlemco

Vă mai recomandăm şi:

Apartament de lux în Cluj, scos la vânzare cu aproape 2,5 milioane de euro. Costă de două ori mai mult decât un castel în Austria FOTO

Preţurile imobiliarelor au explodat la Cluj. Casă aflată în ruină, scoasă la vânzare cu 700.000 de euro

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune