Cum a oprit Ştefan cel Mare jafurile tătarilor în Moldova: „Fiul de Han ar fi fost adus înaintea Trimeşilor şi rupt în patru bucăţi“
0În vara anului 1469, Ştefan cel Mare le-a administrat tătarilor o înfrângere dură. Domnitorul moldovean a reuşit să-l captureze pe fiul Hanului Mamac, precum şi pe fratele acestuia. Hanul tătar a trimis mai mulţi soli în Moldova pentru a cere eliberarea fiului săi, ameninţând că va ataca Moldova în caz contrar. Pentru a demonstra că nu-i este frică, Ştefan cel Mare a dat ordin ca fiul hanului să fie rupt în bucăţi, chiar în faţa solilor tătari.
Ştefan cel Mare (1457 – 1504), în timpul domniei sale, a dus lupte cu turcii, polonii şi ungurii, însă a avut de-a face şi cu tătarii, care au comis tot mai multe jafuri, începând cu vara anului 1469.
„Tatarii, ca un puhoiu revărsat, ce înneacă bogăţiile şi le mîleşte, stăpîniseră odată întreg şesul de buruiană sălbatecă ce se întinde la Nistru pănă la adîncimile sterpe ale Asiei, de unde veniseră. Aveau în fruntea lor un Han, Împărat al Împăraţilor pentru dînşii, al cărui palat de corturi de pîslă era astăzi într’un loc, mîne în altul. Prădăciunile lor ţintiau pe rînd cele patru unghiuri ale lumii. (...) Aceştia erau Tatarii, - duşmanii cei mai grozavi ai tuturor celor ce nu se pot apăra”, aşa i-a descris istoricul Nicolae Iorga pe tătari.
Ştefan cel Mare şi-a pregătit armata pentru o eventuală năvălire a tătarilor. În luna august 1469, Hoarda de Aur a pătruns în Moldova, însă răzeşii lui Ştefan au pornit imediat pe urmele tătarilor. Lupta dintre cele două părţi s-a dat la Lipnic, pe teritoriul actual al Republicii Moldova.
„Călăreţii Domnului se luară în pripă după călăreţii Hanului, cari căutau acum vadul, totdeauna depărtat, pe unde să fugă. (...) O cumplită încăierare se încinse în dumbrava de lîngă satul Lipia, unde-şi avuse Curţile boierul Vîlcea al lui Alexandru-cel-Bun, un vechiu fruntaş al Sfatului. Nu numai că Hanul fu bătut cu desăvîrşirea şi că pe pragul de ieşire îi fu măcelărită o bună parte din gloată, de mîni răsplătitoare, dar fiul lui poate, şi de sigur fratele, anume Eminec, căzură în robie, în ziua de 20 August, cînd Moldova fu răzbunată”, a povestit Nicolae Iorga.
Eminec şi fiului Hanului Mamac au fost aruncaţi în teminiţa Cetăţii Albe. Tătarii au trimis mai mulţi soli în Moldova, care au cerut eliberarea celor doi, în caz contrar, Ştefan cel Mare fiind ameninţat cu un atac de anvergură.
„La asemenea prilejuri Ştefan, cuprins de mînia lui cea straşnică, din care fulgera totdeauna pedeapsa, nu putea să ierte: se pune că fiul de Han ar fi fost adus înnaintea Trimeşilor şi rupt în patru bucăţi; oricum, oamenii împărăteşti se suiră în vîrful ţepelor, după datina lui Vlad Voevod cel sîngeros, şi numai unul, cu nasul tăiat, spre batjocură, fu pus din nou pe cale ca să spuie acasă că Ştefan – Vodă Moldoveanu nu se teme. Cît despre Eminec, el tînji doi ani în cămăruţa sa neagră din Cetatea – Albă, de-asupra limanului Mării, pănă putu să fugă, în luna lui Februar a anului 1473”, a mai menţionat Nicolae Iorga.
Pentru a stopa din timp o eventuală năvălire a tătarilor, Ştefan cel Mare a dat ordin să fie întărită Cetatea Orhei, unde l-a pus pârcălab pe Gangur, unul dintre primii săi boieri.
Alte ştiri pe această temă: