Controversele privind sfârşitul lui Liviu Rebreanu. Teoria potrivit căreia ar fi fost asasinat de soldaţii ruşi intraţi să-l jefuiască
0Istoria a reţinut, oficial, că marele scriitor Liviu Rebreanu a murit din cauza unui emfizem pulmonar, a unor afecţiuni cardiace şi exista şi o suspiciune de cancer, însă nepotul său, Ilderim Rebreanu susţine că ar fi fost împuşcat de către soldaţii ruşi veniţi să-i jefuiască proprietatea.
Liviu Rebreanu s-a născut la data de 1885 în satul Târlişua, din judeţul Bistriţa – Năsăud, devenind unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români, membru al Academiei Române. El a fost primul copil din cei 14 ai soţilor Vasile şi Ludovica Rebreanu.
La data de 1 septembrie 1906, acesta devine sublocotenent în armata austro – ungară, unde a reuşit să conspecteze mai multe opere din literatura universală. După un an şi jumătate petrecut în armată, Liviu Rebreanu demisionează şi se întoarce la locuinţa părinţilor săi, debutând la sfârşitul anului 1908 în revista „Luceafărul” cu nuvela „Codrea”.
În anul 1910, el este întemniţat de către austro – ungari, după ce este extrădat de autorităţile române, fiind acuzat de sprijinirea „românilor de peste munţi”. După mai bine de şase luni petrecute după gratii, Rebreanu este eliberat întorcându-se la Bucureşti.
Având o situaţie materială mai puţin bună, el se angajează la publicaţia „Ordinea”, debutând în revista „Convorbiri critice”, publicând şi mai multe materiale în revista craioveană „Ramuri”.
După ce România a intrat în cel de-al doilea război balcanic, Liviu Rebreanu a devenit reporter al ziarului Adevărul, fiind concediat la sfârşitul războiului. În timpul Primului Război Mondial, scriitorul român a încercat să se înscrie în Armata Română, însă cererea sa nu a fost acceptată.
Emil Rebreanu, fratele scriitorului, a fost înregimentat în armata austro-ungară, însă a dezertat când a fost trimis să lupte pe frontul românesc. Pentru fapta sa a fost condamnat la moarte prin spânzurare, iar sfârşitul înfiorător al fratelui său l-a inspirat pe Liviu Rebreanu în scrierea romanului „Pădurea spânzuraţilor”.
În luna decembrie 1929, a fost numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti, funcţie pe care o va deţine timp de un an de zile. După care şi-a cumpărat o casă lângă Piteşti, unde va scrie mare parte din opera sa.
La data de 1 septembrie 1944, Liviu Rebreanu avea să moară. Oficial, el ar fi decedat din cauza unor probleme la plămâni, însă au existat voci care au susţinut că ar fi fost asasinat către de un soldat rus.
„De trei luni sunt la ţară împreună cu Fanny şi Puia. Am venit grav bolnav cu maşina lui Manolescu şi Constantin Manolescu, inspector din administraţia Teatrului Naţional – nota lui Niculae Gheranţ, îndată ce am scăpat din primul mare bombardament la Bucureşti, la 4 aprilie. Pe la 9 seara am sosit complect istovit; nu ştiam că sufeream de pneumonie, a patra zi, cu perspective puţine de salvare, date fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi şi bronşita cronică, fără a mai pomeni neglijenţa-mi din tot cursul iernii de-a trata serios începuturile multiple de congestii pulmonare, care mi-au dat avertismentele necesare din vreme.
A fost o boală teribilă. Două luni am zăcut în pat, iar când m-am sculat, nu puteam sta în picioare. Acuma aş fi în convalescenţă, dar merge greu de tot. Pofta de mâncare nu e faimoasă şi e vorba de refăcut muşchi întregi. Cred că va mai trece vreme lungă până să mă văd zdravăn cu adevărat.
Dar despre boala aceasta s-ar putea spune, când s-ar ivi ocazia, şi lucruri mai interesante şi mai de preţ. Impresiile şi sentimentele şi observaţiile omului între viaţă şi moarte, trăite obiectiv, fiind pregătit pentru trecerea pragului, nu prin vorbe, ci prin apropierea treptată de nefiinţă”, scria Liviu Rebreanu în jurnalul său conform istoricului literar Niculae Gheran.
Ipoteza conform căreia scriitorul român ar fi fost asasinat este susţinută atât de nepotul său Ilderim Rebreanu, cât şi de englezul Ivor Porter.
„Gloanţele l-au răpus, într-adevăr. Gloanţele ruşilor, dar nu la Băneasa, ci la Valea Mare, lângă Piteşti. Au pătruns pe proprietatea lui în scop de jaf, el a încercat să protesteze şi...”, spunea Ilderim Rebreanu într-un interviu dată ziarului Adevărul.
„Pe la miezul nopţii, unchiul ei (Lygiei Georgescu), generalul Manolescu, a venit la închisoare să-l ia pe Rică la un dineu. Înainte de asta, l-au condus pe colonelul Ionescu acasă cu maşina. Apoi, i-au lăsat lui Maniu un mesaj, la locuinţa acestuia, să vină şi el la petrecere când va putea. La marginea Bucureştilor, lângă drumul care coteşte spre Golf Club, au dat de un baraj românesc şi Manolescu, care conducea în viteză şi cu farurile stinse, nu a putut frâna în timp şi un soldat l-a împuşcat pe directorul Teatrului Naţional, care se afla pe scaunul de lângă el. În loc de petrecere au stat aproape toată noaptea la spital, unde prietenul lor a decedat; Rică s-a întors îndurerat la închisoare”, a scris Ivor Porter în cartea „Operaţiunea Autonomous”.
Alte ştiri pe această temă:
Cum a salvat soţia lui Liviu Rebreanu manuscrisul romanului „Ion“ în Primul Război Mondial