Ciobanul care a ajutat la înfiinţarea a 160 de şcoli rurale: „Aşa se făceau treburile: îţi vedeau meritele, te numiau curând“
0Marin Alexandrescu a fost un cioban care şi-a petrecut tinereţea încercând să înveţe, precum şi păstorind turmele de oi şi vaci ale tatălui său. La mijlocul veacului al XIX-lea, acesta a deschis o şcoală prin eforturi mari, contribuind ulterior la înfiinţarea altor 160 de şcoli rurale.
Marin Alexandrescu s-a născut în anul 1837 la Gura Sărăţii în judeţul Buzău, într-o familie de ţărani avuţi. De mic, el a dorit să meargă la şcoală, astfel că părinţii l-au înscris la şcoala din Izvorul dulce. Marin trebuia să meargă pe jos „peste un deal şi nişte hîrtopi urîte” pentru a ajunge la şcoala la care învăţau şase elevi.
„Copilul a deprins acolo cetitul, scrisul, cele patru operaţii simple din artimetica a mare, ce se numia şi bibliotecă, o carte care cuprindea şi din geografie şi din astronomie şi din naturale şi mai multe cunoştinţi frumoase şi folositoare, apoi din ceaslov, cântece bisericeşti ca pentru ghersul lui”, a arătat istoricul Nicolae Iorga.
Chiar dacă se descărca bine la şcoală şi a învăţat foarte repede tabla înmulţirii „de s’auzi în sat”, Marin Alexandrescu nu mai este lăsat de tatăl său să-şi continue studiile şi îi dă în grijă 80 de oi. Acesta s-a descurcat şi la îngrijitul oilor, devenind unul dintre cei mai respectaţi ciobani din zona Buzăului. Dorind să devină independent, la vârsta de circa 15 ani, Alexandrescu pleacă cu o turmă de 20 de vaci în Bărăgan.
După „călătoria” avută în Bărăgan, Marin Alexandrescu se întoarce la Buzău pentru a-şi relua studiile. El se mută la un văr de-al mamei sale şi devine elev al dascălului din oraş, apoi al preotului, ajungând în cele din urmă să studieze acasă la un profesor, pe care îl mai ajuta la treburile gospodăreşti.
„Învaţă verburile şi geografia în clasele a III-a şi a IV-a împreună, apoi şi franceza, istoria generală şi istoria naturală”, a mai arătat Nicolae Iorga.
De la Buzău, Marin Alexandrescu pleacă la Bucureşti la o soră de-a tatălui său, unde învaţă gramatica, geografia, istoria românilor şi istoria romanilor. Din nefericire, el nu avea bani pentru a se întreţine şi este nevoit să se întoarcă la Buzău.
„Cu cât ştia, deschide o şcoală la Buzău şi predă şi la un pension de fete, condus de o Polonă şi de fetele ei, în 1855 – 6. Se prezintă la concurs pentru revizori de şcoale comunale şi în ce împrejurări, venind în ţară pe o zăpadă cumplită ca să afle amânarea examenului. (...) Inchisese şcoala şi pierduse lecţiile. Un nou termen de concurs e ţinut, şi candidatul buzoian reuşeşte. O inspecţie a revizorului general la şcoala lui, redeschisă, îl face revizor pe singurele patru şcoale comunale din judeţ: trei la munte şi una la baltă, şi profesor de clasa I-iu şi a II-a din oraş. Aşa se făceau trebuirile pe acest timp: îţi vedeau meritele, te numiau curând”, a mai completat Nicolae Iorga.
Marin Alexandrescu a contribuit la înfiinţarea a nu mai puţin de 160 de şcoli rurale. El a pregătit mai multe persoane ce ulterior au devenit învăţători în şcolile nou deschise. Acesta a continuat să predea prin mai multe oraşe din Muntenia, până la vârsta de aproape 70 de ani, când a decedat.
Alte ştiri pe această temă: