Ce pensie are un reputat chirurg după 40 de ani de muncă. Doctorul este și cetățean de onoare al orașului său

0
Publicat:

Reputatul chirurg Sorin Hâncu, fost director al Spitalului Județean Suceava, a fost de acord să dea publicității cuantumul pensiei pe care o încasează după 40 de ani de muncă.

Chirurgul Sorin Hâncu FOTO: Oana Șlemco

Este vorba despre un specialist, care a salvat mii de vieți omenești, care a făcut medicină în condiții foarte grele, care a avut funcții de conducere în sistemul administrativ și care în prezent este președintele Colegiului Medicilor din Suceava.

El a declarat la emisiunea „Prima oră”, de la postul regional de televiziunea Intermedia, că a ieșit la pensie cu suma de 2.000 de lei. A ajuns în final să încaseze 4.000 de lei/lună, pentru că a contribuit la sistemul de pensii și în calitatea sa de salariat al sistemului sanitar privat.

Altfel spus, chirurgul este recompensat de statul român cu câte 100 de lei pentru fiecare an de muncă.

„Am ieșit la pensie la 65 de ani și o zi, cu o pensie de aproape 2.000 de lei. Am contribuit și de la cabinetul particular, altfel ar fi fost mai mică. Acum am 4.000 de lei pensie”, a declarat medicul.

Sorin Hâncu are 71 de ani și este cetățean de onoare al municipiului Suceava.

Pe de altă parte, cea mai mare pensie din județul Suceava este de aproape 33.000 de lei și este încasată lunar de un fost magistrat. La polul opus, aproximativ 42.000 de suceveni ridică lună de lună pensii de numai 1.000 de lei. Pensia medie pe județ este de 1.700 de lei.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa