Biserica construită de Ştefan cel Mare din lemnul unui stejar stă să cadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biserica de la Mănăstioare din comuna suceveană Udeşti, monument istoric din 2010, este într-o stare jalnică şi stă să se dărâme. Aici se ţin doar trei slujbe pe an, însă credincioşii cer sprijinul autorităţilor pentru a salva biserica. Conform legendei locale, biserica de la Mănăstioara a fost construită de voievodul Ştefan cel Mare din lemnul stejarului în care s-a adăpostit de mercenarii lui Petru Aron, cel care l-a asasinat pe tatăl său.

Biserica de lemn „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Mănăstioara, comuna Udeşti, este un lăcaş de cult inclus pe lista monumentelor istorice din judeţul Suceava. Edificiul este localizat pe un deal de la marginea satului, accesul către biserică fiind unul destul de dificil, fiind nevoie de traversarea unei poteci din pădurea Plăvălari.

Legenda spune că domnitorul Ştefan cel Mare este cel care a construit biserica, din lemnul unui stejar în care s-a adăpostit de furia lui Petru Aron, cel care i-a asasinat tatăl. La data de 15 octombrie 1451, voievodul Bogdan al II-lea, tatăl lui Ştefan cel Mare, lua parte la o nuntă ce se desfăşura în satul sucevean Reuseni, fiind însoţit de fiul său.

La o bucată de noapte, Petru Aron, fratele vitreg al lui Bogdan al II-lea, a dat buzna la nuntă, însoţit de mai mulţi mercenari, reuşind să-l prindă pe domnitor şi să-l omoare, tăindu-i capul. După ce tatăl său a fost asasinat, Ştefan cel Mare a fugit de oamenii lui Petru Aron, reuşind să scape de aceştia după ce s-a ascuns în scorbura unui stejar. Aron nu a stat foarte mult pe tronul Moldovei, el fiind izgonit chiar de Ştefan, în anul 1457. Conform tradiţiei locale, marele voievod a construit o biserică din lemnul stejarului în care s-a adăpostit.

„Legenda spune că Ştefan s-a adăpostit prin pădurile acestea şi că din stejarul în care s-a adăpostit a ridicat acest schit. Oricum se vede că e foarte veche lemnăria, cum arată acum este doar îmbrăcată, îmblănită pentru a o proteja de intemperii”, a declarat preotul Gheorghe Marişca, care încă îşi păstrează speranţa că biserica de la Mănăstioara mai poate fi salvată.

Chiar dacă în localitate există legenda cum că Ştefan cel Mare a ridicat biserica de la Mănăstioara, nu există un izvor istoric care să certifice acest fapt. Conform documentelor vechi, lăcaşul de cult ar fi fost construit în anul 1775, având o lungime de 7,35 de metri şi o lăţime de 3,15 metri. Cu timpul, biserica a fost mărită şi dotată cu un turn clopotniţă. Tot legenda spune că până la înălţarea turnului, clopotele erau atârnate într-un copac din apropierea lăcaşului de cult.

 Biserica Mănăstioara, monument istoric din judeţul Suceava, stă să cadă. FOTO Cezar Suceveanu

Biserica a fost restaurată de două ori, prima dată în anul 1900 când pereţii au fost căptuşiţi cu scânduri de brad, iar a doua oară în 1974, când scândurile au fost înlocuite. În prezent, lăcaşul de cult nu arată foarte bine, localnicii făcând chiar o cerere către mai marii judeţului pentru ca biserica de la Mănăstioara să fie salvată. Din cauza degradării sale, aici se mai ţin doar trei slujbe pe an, în sâmbăta a IV-a din Postul Mare, de Sânziene şi de Schimbarea la faţă a Domnului.

Locuitorii din Udeşti şi Bosanci au făcut un apel prin care au cerut repararea lăcaşului de cult din pădurea Plăvălari, fără ca până în prezent să primească vreun răspuns de la mai marii judeţului.

Credincioşii din cele două comune cer „ajutor de urgenţă cu fonduri băneşti de la buget” şi sprijin pentru accesarea de fonduri europene necesare pentru repararea bisericii de la Mănăstioara.

Alte ştiri pe această temă:

Biserica din Ilişeşti, monument-istoric, la un pas de prăbuşire

VIDEO Sfârşit de lume pentru 25 de călugăriţe de la mănăstirea buzoiană Răteşti: clădirea se dărâmă pe ele

VIDEO FOTO Biserica fortificată din Dobârca, monument de patrimoniu, aproape că se dărâmă

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”