Bărbat din Suceava, reținut pentru șantaj. Era cămătar și amenința o familie cu evacuarea

0
Publicat:

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din localitatea Vicovu de Sus, care se ocupa cu cămătăria, a fost reţinut de poliţişti în flagrant pentru infracţiunea de şantaj. Bărbatul se ocupa cu cămătăria și amenința o familie că îi va evacua din locuință dacă nu îi vor restitui suma cerută.

Bărbatul a fost reținut de poliție FOTO Shutterstock

Suma însă era mult mai mare decât cea împrumutată. Astfel, el îi împrumutase pe femeia de 48 de ani şi pe soţul acesteia cu suma de 4.000 de euro şi 7.300 de dolari de americani. Acum însă amenința că îi va evacua din locuinţă dacă nu îi vor plăti suma de 120.000 de euro, arată Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi a fost sesizat prin plângere, în data de 4 iulie, de către o femeie cu privire la faptul că a fost victima infracţiunii de şantaj, fiind întocmit un dosar penal ce a fost înaintat Serviciului de Investigaţii Criminale - IPJ Suceava, scrie Agerpres.

Amenințări indirecte

Poliţiştii judiciarişti au stabilit faptul că un bărbat de 61 ani, din localitatea Vicovu de Sus, începând din luna aprilie i-a constrâns psihic şi moral pe o femeie de 48 ani şi pe soţul acesteia, prin ameninţări indirecte, că îi va evacua din locuinţa ce le aparţine în fapt, ca urmare a două împrumuturi acordate acestora în cuantum de 4000 euro şi 7300 de dolari americani, cu scopul de a dobândi în mod injust suma de 120.000 de euro sau imobilul în care aceştia locuiesc.

După activităţi investigative şi de cercetare penală complexe, având în vedere specificul infracţiunii cercetate, s-a procedat la valorificarea unui moment operativ (asimilat flagrantului), ocazie cu care în data de 13 iulie 2023, bărbatul de 61 de ani a fost interceptat de către poliţişti în parcarea unui magazin din oraşul Vicovu de Sus, după ce anterior ieşise din locuinţa persoanei vătămate”, precizează sursa citată.

Percheziții domiciliare

„În urma efectuării percheziţiei corporale, s-a identificat asupra sa suma de 3.000 euro, o parte dintre bancnote fiind marcate anterior de către poliţişti în vederea probării activităţii infracţionale”, mai arată aceeași sursă.

La locuinţa suspectului a fost efectuată ulterior şi o percheziţie, fiind identificate şi ridicate înscrisuri cu o potenţială valoare probatorie.

Bărbatul de 61 de ani a fost condus la sediul IPJ Suceava pentru audieri şi s-a dispus reţinerea sa pentru o perioadă de 24 de ore.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii judiciarişti suceveni, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, pentru stabilirea şi probarea întregii activităţi infracţionale, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie