Arhitectul care a schimbat imaginea Bisericii: „Raportul de aur din bisericile lui Ştefan cel Mare mi-a fost inspiraţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhitectul Doru Olaş Ghiocel FOTO: dragusanul.ro

Arhitectul Doru Olaş Ghiocel şi-a pus o profundă amprentă pe spaţiul arhitectural al municipiului Suceava, prin proiectarea mai multor clădiri destinare celebrării cultului creştin. Între creaţiile sale se numără Catedrala ortodoxă „Naşterea Domnului“, ridicată în 25 de ani, şi biserica atipică „Naşterea Maicii Domnului“, construită în amintirea deţinuţilor politici din perioada comunistă.

Arhitectul Doru Olaş Ghiocel este unul dintre acei oameni care nu trebuie să vorbească atunci când ajung într-o încăpere aglomerată pentru a se face remarcaţi. De la îmbrăcămintea uneori colorată până la modul în care îşi aşază părul, totul atrage atenţia. Are, de asemenea, un cultivat şi fin simţ al umorului, pe care şi-l exprimă prin caricatură.

Doru Olaş Ghiocel s-a născut în comuna Poieni-Solca din judeţul Suceava şi a terminat Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti. Modelul său de arhitectură este descris ca fiind o combinaţie dintre arhitectura organică a lui Frank Lloyd Wright, deconstructivismul lui Frank Ghery şi funcţionalul util al arhitecturii japoneze. Despre talentul său vorbesc numeroase biserici ortodoxe pe care le-a proiectat şi care au fost construite în municipiul Suceava. 

Lunga listă cuprinde: Biserica „Sf. Cruce”, Biserica „Sf. Mina”, ambele din cartierul Obcini, Biserica Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava „Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş”, Biserica „Sf. Gheorghe”, de pe strada Jean Bart a cartierului Burdujeni. 

Tot el a proiectat şi sediul Arhipiscopiei „Sfântul Ioan” din Suceava şi sediul Protopopiatului din cartierul Zamca al reşedinţei de judeţ. 

„Naşterea Maicii Domnului”, o bijuterie care vorbeşte despre chinul deţinuţilor politici

Una dintre cele mai frumoase şi admirate opere ale arhitectului Olaş Ghiocel este Biserica „Naşterea Maicii Domnului”, aflată în vecinătatea Palatului de Justiţie. Arhitectura edificiului ridicat „In memoriam“ este atipică pentru o biserică ortodoxă. Între altele are o cupolă uriaşă care practic porneşte de la nivelul solului. Lăcaşul de cult a fost construit în amintirea deţinuţilor politici din perioada comunistă.

Biserica martirilor „In Memoriam” din Suceava Foto: ziarullumina.ro

Întrebat ce l-a inspirat atunci când a proiectat lăcaşul de cult, Ghiocel a răspuns: „După Revoluţie s-a lansat concursul pentru construirea în Suceava a unei catedrale, drept care am început sa mă documentez în cea ce priveşte arhitectura spaţiilor ecleziale din zonă, începând cu bisericile din perioada lui Ştefan cel Mare.

Am fost impresionat de raportul de aur, virtual, în secţiune, dintre turnul Pantocratorului şi intrarea în pronaos, raport existent la bisericile lui Ştefan cel Mare.

Drept urmare, am legat turnul Pantocratorului cu intrarea în pronaos, legătură pe care am materializat-o în secţiunea volumetrică a noii biserici. Secţiune materializată, prin trepte de bolţi, ce urcă succesiv spre turnul Pantocratorului, pe care le-am acoperit cu două palme care stau în poziţia de rugăciune, ca acoperiş.

Ca plan, biserica se înscrie în bisericile longitudinale, triconc formată din abside dreptunghiulare uşor indicate din naos, pridvor închis, pronaos, naos, altar şi cafas, cor, cu balcoane laterale pronaosului.

Ideea cu semicalota a venit ca urmare a înscrierii cât mai organice, a construcţiei proiectate în fluidizarea intersecţiei, funcţional şi estetic, unde semicalota ca pridvor închis reprezintă pornirea primordială, sacră, de la cerc, ou.

Ceea ce este foarte important la acestă construcţie este dezvoltarea ei volumetrică, atipică, într-un 3 D variabil”, a declarat arhitectul.

Ghiocel a reuşit să convingă Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor să se abată de la arhitectura tradiţională şi să construiască o biserică modernă.

„În acea perioadă când se construia ”In memoriam” eram angajat ca arhitect al Arhipiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, astfel puteam ascunde unele lucruri faţă de regretatul Înaltpreasfinţit Pimen, mai ales ca eram susţinut în idee, de regretatul doctor Corlăţeanu, ca fondator al fundaţiei In memoriam”, arată arhitectul sucevean. 

Catedrala cu o înălţime de 80 de metri, construită în 25 de ani

Tot Doru Olaş Ghiocel este şi autorul proiectului Catedralei „Naşterea Domnului” din Suceava, o construcţie impunătoare, care are o înălţime de 80 de metri, fiind al treilea cel mai mare edificiu religios din România. Construirea catedralei a început după 1990 şi a durat 25 de ani. 

Catedrala „Naşterea Domnului” din Suceava FOTO Facebook catedrală

Interiorul Catedralei din Suceava FOTO: hotnews.ro

„Atât Catedrala, cât şi In Memoriam vor marca structural, inovator această perioada a spaţiului eclezial, deoarece din punct de vedere estetic este subiectivă aprecierea. In memoriam va marca arhitectura prin structura volumetrică, 3D variabil, iar Catedrala va marca arhitectura prin structura celor 8 arce ce susţin Pantocratorul, reprezentate, atăt în interiorul catedralei, cât şi în exteriorul catedralei”, a explicat arhitectul.

Cea mai urâtă clădire, preferata arhitectului

Doru Olaş Ghiocel locuieşte în municipiul Suceava. Ne-a mărturisit că atunci când trece pe lângă clădirile pe care le-a proiectat nu simte mai nimic, dar „visez ca se putea mai mult, faţă de ce am făcut”. 

DREAPTA Caricatură făcută de Doru Olaş Ghiocel, în luna aprilie, când Suceava a intrat in carantină din cauza pandemiei de COVID-19. FOTO: radiotop.ro

„Dacă ai o bază provocatoare, ca volumetrie, îţi dă puterea să visezi la lucruri noi. Vise, pe care le-ai fi putut face sau pe care le poţi face. O volumetrie trebuie sa te provoace să visezi, nu să stai în starea unui stop cadru, blocat, ca stare de colaps, că ai făcut-o, că ai construit-o. O construcţie trebuie sa te facă să visezi, ce s-ar mai putea visa, numai aşa o construcţie îţi dă stare de graţie”, explică el.

Suceveanul mărturiseşte că, dintre toate operele sale, cea mai dragă îi este o construcţie pe care majoritatea a considerat-o urâtă. Este vorba despre clădirea unei benzinării care a fost ridicată pe raza comunei Păltinoasa, la intersecţia cu oraşul Fălticeni.

„De curând s-a demolat. Benzinăria îmi era dragă deoarece părintele meu spiritual, regretatul Înaltpreasfinţit Pimen, cât şi regretata regină Ana, spuneau ca aşa ceva urăt nu au văzut niciodată. Era fascinant să le vezi reacţiile când dădeau ochii de benzinărie. Nu am mai văzut aşa atitudine, doar poate atunci când au văzut marile capodopere arhitecturale. Ca să faci ceva care să-ţi ramână aşa impregnat în minte trebuie sa fie ceva deosebit. Ceva deosebit de urât face parte din estetica urâtului. Nu ştiu cât de frumos aş fi putut proiecta ceva, ca să rămână aşa adânc în mintea omului, ca urâţenia benzinăriei, urâţenie care te provoca să-ţi pui întrebări, deoarece nu-ţi găseşti raspunsuri”, a conchis Doru Olaş Ghiocel.

Scriitorul sucevean Ion Drăguşanul, despre arhitectul Ghiocel

„Doru Ghiocel Olaş este un capriciu al spiritului, în care coexistă poznaş şi sacra verticalitate arhitecturală, şi nostalgia şăgalnică a satirei desenate. Altminteri, Doru Olaş este un visător, care iubeşte cu patimă şi muntele, de la care îi vin verticalităţile, dar şi muzica, inclusiv rock-ul acustic (în iulie, l-am întâlnit, spre plăcuta mea surprindere, chiar şi la „Bucovina Acoustic Park” din Vatra Dornei). Descendent al unor polonezi stabiliţi la Breaza, toţi meşteşugari pricepuţi, Doru Ghiocel Olaş a fost ursit spaţialităţii, tocmai pentru nedogmatismul imaginaţiei sale, pe care el, cel mai adesea, o ignoră conştient, în tentative de cuminţire a sufletului. Dar e curat şi proaspăt în suflet până la naivitate şi sfinţenie, aidoma zâmbetului care îi tot luminează trecerea prin viaţă”, spune scriitorul Ion Drăguşanul despre Doru Olaş Ghiocel.

Citeşte şi:

Netflix pregăteşte o miniserie despre incendiul din 2019 de la catedrala Notre Dame din Paris

Noua catedrală a armatei ruse, inaugurată fără efigiile lui Putin şi Stalin. Liderul de la Kremlin a lipsit de la eveniment

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco