Angajaţi DSP Suceava agresaţi verbal, jigniţi şi scuipaţi de cetăţenii carantinaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Oana Şlemco

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava a anunţat că numărul persoanelor carantinate la nivel de judeţ, în primele 20 de zile ale lunii decembrie, este dublu faţă de cel înregistrat pe tot parcursul lunii anterioare. Unii dintre cei care află că trebuie să stea în carantină îşi varsă nervii pe salariaţii DSP.

În total, de la începutul lunii decembrie, 12.949 persoane din Suceava au fost carantinate după intrarea în România, pe cale terestră ori aeriană, în comparaţie cu 5.062 în octombrie şi 6493 în noiembrie.

Numai în ziua de 21 decembrie au fost carantinaţi peste 2.000 de suceveni, după revenirea în ţară pentru că nu erau vaccinaţi anti-Covid-19 sau nu aveau test PCR negativ.

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava a arătat că volumul de muncă al salariaţilor instituţiei este extrem de mare. 16 asistenţi medicali fac ture prin rotaţie (uneori si 14 ore/zi) în Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Salcea, în condiţiile în care sosesc zilnic peste 1.000 călători.

„Cel mai demoralizator aspect pentru angajaţii DSP Suceava care asigură triajul epidemiologic în aeroport este faptul că sunt agresati verbal, jigniti si scuipaţi de către cetăţenii care sunt carantinaţi. Încontinuu trebuie solicitată prezenţa poliţiei de frontieră în centrul de triaj”, a spus directoarea instituţiei sanitare, Ioana Olivia Vlad.

Ea a mai spus că angajaţii DSP fac eforturi extrem de mari şi pentru că sunt atât de multe persoane care sosesc fie nevaccinate, fie netestate, lucrul acesta îngreunează foarte mult traficul şi intrarea pe teritoriul naţional şi generează foarte multe decizii de intrare în carantină.

„Înţelegem nerăbdarea şi nervozitatea unora, dar prezentarea dovezii de vaccinare, de testare sau a trecerii prin boala ar simplifica mult situaţia la intrarea în România. Acest lucrul este solicitat şi respectat la intrarea în ţările din vestul Europei, dar în mod paradoxal, cetăţenii romani nu îl respectă, atunci când se întorc acasă, spre protecţia familiilor si a celor dragi. DSP Suceava solicită populaţiei judetului ca împreună să dăm dovadă de responsabilitate şi solidaritate. Chiar dacă zilele acestea incidenţa pare liniştitoare, specialiştii în epidemiologie nu pun la îndoială apariţia unui nou val Covid-19, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, declarând recent: <Varianta Omicron se răspândeşte într-un ritm pe care nu l-am văzut până acum la nici o altă variantă>. Chiar dacă Omicron provoacă forme ale bolii mai puţin grave, numărul cazurilor ar putea copleşi din nou sistemele de sănătate”, a declarat Olivia Vlad.  

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

EXCLUSIV | Cum a fost furat combustibil de 2 milioane de dolari din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu

Detalii scandaloase din ancheta în cazul furtului din creşe. Au sustras şi frigiderul. Primăria transmite regrete

Mai multe pentru tine:
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Accident tragic pe DN1: un pieton a fost lovit mortal de o mașină în timp ce traversa șoseaua
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Trump, servit cu orez american de Sanae Takaichi. Ofensiva de farmec a primei femei premier a Japoniei la întâlnirea cu liderul SUA