Anchetă anevoioasă în cazul copiilor muşcaţi de câini, în Ajunul Crăciunului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au fost certaţi de localnici (stânga), NEculai Miron, salvatorul copiilor (dreapta) FOTO: newsbucovina.ro

Când a aflat cele întâmplate, tatăl unuia dintre copii a călcat intenţionat câinii cu maşina. Bărbatul s-a urcat băut la volan şi poliţiştii i-au deschis dosar penal.

Doi copii de 11 respectiv 13 ani, băiat şi fată, din satul Liteni, comuna Moara, judeţul Suceava, au fost muşcaţi de doi câini din rase periculoase, în după-amiaza zilei de 24 decembrie. Cei doi au venit pe drumul Zahareştiului din sat ca să-i colinde pe localnici şi la un moment dat au fost atacaţi de un Boxer şi un Metis-Amstaff.

În ajutorul copiilor a sărit Neculai Miron, un sătean aflat în vizită la bunica sa. Bărbatul a povestit pentru presa locală că cei doi copii i-au colindat bunica, după care au plecat spre o altă casă. La niciun minut după ce au părăsit curtea, i-a auzit ţipând din stradă şi când s-a dus să vadă despre ce este vorba a avut parte de o imagine desprinsă parcă din filmele de groază. Cei doi colindători erau prăbuşiţi la pământ, iar câinii îi muşcau de cap, mâini şi picioare. Bărbatul a intervenit încercând să îi salveze şi a fost muşcat la rândul său.  „Inclusiv eu am fost muşcat. Copiii sunt la spital A fost o luptă de 5-6 minute. A rămas fesul fetei cu tot cu păr pe drum. Prima dată am salvat băiatul, care s-a dus în curte la bunica, de unde şi-a sunat părinţii. În timp ce vorbea la telefon, se auzeau urletele fetei din drum”, a spus Neculai Miron.

Când a aflat despre cele întâmplate, tatăl fetei a venit cu o maşină marca BMW şi a călcat animalele. Unul dintre câini a murit, iar celălalt a primit îngrijiri medicale într-un cabinet veterinar din Suceava.

La faţa locului a ajuns un echipaj de Poliţie, care a fost certat de localnici. Oamenii le-au reproşat poliţiştilor că în loc să stabilească dacă proprietara câinilor era sub influenţa drogurilor, i-au măsurat alcoolemia şoferului care a dat cu maşina peste câini. „Poliţia face cercetări de ce s-au omorât câinii, şi nu de ce au fost muşcaţi copiii. Asta este cel mai urât”, a spus Neculai Miron.

Cu ocazia testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecinţă, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice pe drumurile publice.

Potrivit oamenilor legii, în după-amiaza incidentului, cei doi câini erau lăsaţi liberi în perimetrul curţii, aceasta fiind îngrădită pe toate laturile. Poarta de acces în curtea locuinţei se afla în poziţia închis, nefiind asigurată. Copiii au deschis poarta, moment în care câinii au ieşit din curte şi i-au atacat pe drum.

În cele din urmă, proprietara câinilor a fost sancţionată contravenţional conform O.U.G.55/2002 pentru neîndeplinirea obligaţiei de a declara câinii periculoşi la unitate de poliţie pe raza căreia domiciliază.

„S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, faptă prev. de art. 196 alin. 1, din Codul penal, uciderea animalelor cu intenţie fără drept, faptă prev. de art.25 din Legea 205/2004 şi neluarea de către proprietarul câinelui a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, faptă prevăzută de articolul 12 alin.1 şi alin. 4 din O.U.G 55/2002 ce urmează a fi soluţionat procedural”, a declarat Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Copiii care plâng de Crăciun: ţinuţi în centre, împotriva voinţei lor, departe de familiile cu care îşi doresc să petreacă sărbătorile

Cum au evoluat tradiţiile de Crăciun. De la apariţia bradului şi a curcanului, până la „Crăciunul de-a gata“

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie