Ambulanţele sucevene vor fi dotate cu tablete. Medicii vor primi date despre pacienţi printr-un nou sistem informatic implementat pe tablete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambulanţele sucevene vor fi dotate cu tablete. FOTO www.vivafm.ro

Medicii şi asistentele de pe ambulanţele Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava vor primi pe tabletă date despre pacientul pe care trebuie să-l preia.

Medicii şi asistentele de pe ambulanţele din judeţul Suceava vor primi, începând cu data de 1 mai, tablete cu ajutorul cărora vor primi de la dispecerat primele date despre pacient, dar vor şi introduce date despre pacienţi sau manevrele medicale aplicate în timpul intervenţiilor, în cadrul unui proiect privind implementarea unui nou sistem informatic.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava va primi 30 de tablete, iar asistentele şi medicii din cadrul instituţiei sunt instruiţi în această lună, sistemul urmând să devină funcţional de la 1 mai. Prin acest sistem vor fi transmise în format electronic datele necesare declanşării intervenţiei resurselor mobile ale agenţiilor de intervenţie, Ambulanţă şi SMURD. Tabletele vor fi amplasate în fiecare ambulanţă.

„Toate cazurile vor fi preluate de la 112 printr-un nou sistem informatic implementat pe tablete. Aici va apărea exact cazul, date despre persoana care solicită ajutor, CNP-ul, simptomele pacientului. Dispeceratul va transmite toate aceste date pe tabletă. Până acum, toate datele erau transmise prin telefon. Noi am primit 30 de tablete de la STS, urmând să fie instalate programe speciale”, a declarat doctorul Alexandru Lăzăreanu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava.

Rolul acestui sistem este întocmirea unei baze de date la nivel naţional, care să poată fi accesată în orice moment. Se vor găsi astfel cu uşurinţă detalii despre istoricul bolilor pacienţilor, despre medicamentele administrate, despre manevrele medicale care se execută. Mai mult de atât, se vor reduce timpii din dispecerat, iar aplicaţia va permite monitorizarea permanentă a resurselor disponibile şi a celor aflate deja în misiune.

În această lună, asistenţii şi medicii Serviciului Judeţean al Ambulanţei Suceava sunt instruiţi pentru a şti să utilizeze şi să încarce datele în noul sistem.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, administratorul Sistemului Naţional Unic pentru Apelurile de Urgenţă, a încheiat, la finalul anului trecut, proiectul „Extinderea infrastructurii informatice a Sistemului unic pentru apelurile de urgenţă până la nivelul resurselor mobile ale agenţiilor de intervenţie Ambulanţă şi SMURD şi al Unităţilor de Primiri Urgenţe”, cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Alte ştiri pe această temă:

Studenţii gălăţeni au propriul lor serviciu de intervenţii rapide, unic în ţară

Cele mai stupide apeluri la Ambulanţa din Vaslui: „Alo, am înghiţit o şopârlă“, „Aveam nevoie de un taxi“, „Mi-a ieşit o bubiţă între degetele de la picioare“

FOTO Medicii şi voluntarii vor bate din uşă în uşă şi îi vor învăţa pe orădeni cum să acorde primul ajutor

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele