Accident cumplit la o carieră din Suceava. Doi muncitori, prinşi sub stânci după ce un versant s-a prăbuşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi muncitori au fost prinşi sub dărâmături, vineri, după ce peretele unei cariere din Fundul Moldovei (Suceava) s-a prăbuşit peste utilajele pe care le conduceau. Unul dintre bărbaţi a fost salvat. celălalt fiind în continuare sub zidul prăbuşit.

Accident de muncă deosebit de grav, vineri, 24 iulie, în jurul orei 8,00 dimineaţă, în judeţul Suceava. Un versant întreg de la o carieră din localitatea Fundu Moldovei (zona Pârâul Cailor) s-a prăbuşit peste două utilaje, care au fost surprinse cu tot cu conducătorii vehiculelor.

Unul dintre aceştia a fost scos de către persoanele aflate la faţa locului şi este conştient şi cooperant, deşi pare să aibă răni grave, însă cel de-al doilea şofer a rămas sub dărâmături, după cum a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

La faţa locului s-au deplasat pompierii cu o autospecială pentru descarcerare, un container multirisc, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă SAJ. Salvatorii încearcă, într-o disperată cursă contra-cronometru, să-l scoată de sub imensa cantitate de stânci şi pe al doilea muncitor. Nu se ştie care este starea acestuia, cel puţin deocamdată.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro