Aberaţiile pistelor pentru biciclişti dintr-un oraş mare. „E o soluţie de compromis, ca toată lumea să fie mulţumită“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Suceava a refăcut cei aproape 10 km de piste pentru biciclişti. Suprafeţele au fost colorate cu vopsea acrilică de culoare verde. După execuţia lucrării, pe Facebook au apărut numeroase imagini care demonstrează că bicicliştii trebuie să fie extrem de atenţi atunci când circulă pentru că pe traseu se găseasc numeroase obstacole. În cartierul Burdujeni, uşa unei florării se deschide exact pe mijlocul pistei.

Numărul bicicliştilor din Suceava este într-o continuă creştere şi din acest motiv municipalitatea a decis, în 2012, să amenajeze câţiva kilometri de pistă pentru ca iubitorii acestui sport să se poată deplasa în condiţii de siguranţă prin oraş.

Pentru că străzile sunt supraaglomerate şi destul de înguste, specialiştii primăriei au împărţit trotuarele în două, pe jumătate circulă bicicliştii şi pe cealaltă jumătate, pietonii.

Luna aceasta, administraţia locală a refăcut pistele. Muncitorii au colorat suprafeţele cu vopsea acrilică de culoare verde.

Lucrarea nu a fost văzută cu ochi buni de toţi sucevenii. Mulţi au postat fotografii pe Facebook pentru a arăta că în unele situaţii pistele sunt nefuncţionale. 

De exemplu, în cartierul Burdujeni, pista trece prin faţa unei florării a cărei uşă se deschide în exterior, existând un risc de accidentare a biciclistului care are nenorocul să treacă prin zonă în momentul respectiv.

Mai sunt situaţii în care pistele trec prin faţa unor chioşcuri care vând diferite produse, între care şi cafea. De multe ori, clienţii aşteaptă se le vină rândul la cumpărături sau socializează exact pe pistă.

 În alte situaţii, administratorii magazinelor şi-au pus pe pistă materiale comerciale de promovare.

Chiar în faţa sediului central al Primăriei Suceava, o porţiune de trotuar este împărţită între o terasă, pista pentru biciclete şi pietoni. În această situaţie, biciclistul circulă aproape de carosabil fără elemente de siguranţă suplimentare.

FOTO: Facebook/Dinu Zară

În zona blocului cunoscut de suceveni drept „Motovelo”, muncitorii parcă au rămas fără vopsea. Ei au colorat doar jumătate din ieşirea dintr-o parcare. 

Pe de altă parte, bicicliştii se declară mulţumiţi în mare parte de efortul Primăriei Suceava şi spun că nu s-a putut mai mult din cauza modului în care a fost sistematizat oraşul de către comunişti.

„S-a găsit o soluţie de compromis pentru ca toată lumea să fie mulţumită. În momentul de faţă sunt ok. Ar mai fi de lucru în anumite zone. Doleanţele noastre au fost în mare măsură rezolvate. Am avut discuţii cu Primăria Suceava în privinţa pistelor”, a declarat Andrei Toma, reprezentantul Asociaţiei „Suceava pe bicicletă”.

Tatăl acestuia, care este la rândul său pasionat de sportul pe două roţi, a declarat că este mulţumit şi că nu este interesat de cum arată pistele pentru biciclişti la  Bruxelles, pentru că soluţiile identificate în străinătate nu sunt aplicabile în Suceava. El a mai spus că obstacolele pot fi ocolite. „Nu suntem locomotive să nu ne putem muta”, este de părere Victor Toma.

Citeşte şi: 

Fata de 10 care refuză premiul dat de Guvern: „Orban, ţine-ţi banii că eu n-am nevoie de ei. Momeală de scurtă durată“

„Cuviosul” Pandele joacă murdar. Clipul cu militanţii USR PLUS cu peruci a fost filmat în spatele Primăriei Voluntari

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG