A tratat în 53 de ani de activitate sute de mii de copii din trei generaţii. Cine este doctoriţa care în ultima vreme a locuit în camera de gardă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Agneta Pal. FOTO: newsbucovina.ro

Medicul pediatru Agneta Pal a anunţat că se retrage din activitate după 53 de ani la Spitalul Câmpulung Moldovenesc, din judeţul Suceava. În ultimii 10 ani, a locuit într-o cameră de gardă a unităţii medicale, fiind singurul pediatru care făcea gărzi pe traseul Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului.

Doctoriţa Agneta Pal şi-a dedicat viaţa copiilor din zona de munte a judeţului Suceava. Este medicul pediatru care bate toate recordurile. A tratat trei generaţii la rând, iar anul acesta a împlinit 53 de ani de activitate la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc.

În ultimii zece ani, Agneta Pal a locuit într-o cameră de gardă a Secţiei de Pediatrie. O perioadă destul de lungă de timp a fost singurul medic pediatru care a făcut gărzi în toată zona de munte a judeţului Suceava şi din acet motiv părinţii şi copiii îi sunt recunoscători.

„La noi nu există cale de mijloc, cale intermediară, cale mediocră, pregătire suficientă sau bună, trebuie să fii pregătit în specialitatea ta la nivel de profesor universitar, pentru că altfel rişti să omori oameni. De asemenea, fără conştiinţă, fără suflet, fără dragoste de meserie, fără dăruire pentru omul bolnav, fără înţelegere faţă de suferinţă, nu poţi să fii un medic bun şi atunci, seara, când te culci şi faci inventarierea zilei respective spui că n-ai trăit degeaba”, a spus doctoriţa în 2017, când a fost sărbătorită pentru împlinirea a 50 de ani de activitate.

“În viaţă m-am condus după trei principii: credinţă, dragoste şi speranţă, iar crezul meu a fost “per aspera ad astra”, adică prin speranţă la stele, la care aş adăuga: prin speranţă şi multă muncă atingeţi stelele”, a mai spus medicul.

În 2017, Agneta Pal i-a mulţumit fiului său care este ortoped că i-a permis să mai lucreze la Câmpulung Moldovenesc.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi