A murit bebeluşul ajuns în stare critică la spital după botez

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ziardesucava.ro

S-a stins din viaţă copilul de şase săptămâni, care a fost adus în stare critică la Spitalul Suceava, după ce a fost scufundat în apă, la slujba de botez. Decesul s-a produs în dimineaţa zilei de luni, 1 februarie, ora 6.00.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Suceava, medicul urgentist Dan Teodorovici, a confirmat decesul bebeluşului de şase săptămâni, ajuns în stare critică la Unitatea de Primiri Urgenţe, în după-amiaza zilei de duminică, 31 ianuarie.

Este vorba despre un copil care a intrat în stop cardio-respirator după ceremonia religioasă de botez, oficiată la biserica ”Sfinţii Constantin şi Elena”, din cartierul Zamca al municipiului Suceava. 

Preotul a scufundat copilul născut prematur în cristelniţă, în totalitate. Imediat după, micuţul s-a învineţit, iar cei prezenţi au sunat la 112. 

Medicii ajunşi la faţa locului i-au acordat primul-ajutor, i-au scos o cantitate semnificativă de lichid din plămâni, l-au resuscitat şi apoi intubat. Copilul a fost transportat la spital şi internat în secţia de Terapie Intensivă. 

Pe de altă parte, protopopul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Doru Budeanu, susţine că bebeluşul ar fi plâns imediat după ce a fost scos din apă, semn că plămânii nu i-ar fi fost afectaţi. Protoiereul a aflat informaţia de la preotul care a oficiat botezul.

„Ancheta este în desfăşurare. La momentul scoaterii din apă copilul a plâns, deci era în regulă. După scoaterea din apă, la un moment dat, preotul şi naşii au observat că se moleşise. Preotul a sesizat lucrul acesta. Împreună cu naşii, a chemat SMURD-ul. Preotul are experienţă, nu este începător, nu se pune problema. Nu este primul botez. Aşteptăm să vedem ce spun şi medicii. Dacă s-ar fi întâmplat ceva la scufundare, copilul n-ar plâns”, a declarat Doru Budeanu. 

Poliţiştii au deschis un dosar penal in rem pentru vătămare corporală din culpă, pentru a stabili cum s-a produs nenorocirea. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

„Unicornul imunologic”. Cercetătorii australieni au descoperit un bărbat cu un răspuns imun rar la boala COVID-19

Cine este bloggerul şi programatorul francez care s-a sinucis după ce a donat 250.000 de dolari insurgenţilor de la Capitoliu. Ce a scris în biletul de adio

Mai multe pentru tine:
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie