VIDEO Fermierii, disperaţi că seceta le-a distrus culturile: „Ne-am săturat de mesajele populiste: mergeţi pe câmp şi produceţi hrană“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Seceta a pârjolit culturile din Bărăgan FOTO Facebook/PSD Ialomiţa

Lipsa precipitaţiilor şi temperaturile neobişnuit de ridicate fac ca jumătate din suprafaţa agricolă a României să fie afectată de secetă, avertizează meteorologii, într-o perioadă şi aşa dificilă pentru toţi.

Câmpurile sunt uscate ca în miez de vară, iar milioane de hectare cultivate cu orz, dar mai ales cu grâu, sunt distruse. Fermierii sunt disperaţi din cauza stadiului actual al culturilor de păioase, când mii de hectare cultivate cu grâu şi orz sunt calamitate de dubla secetă, pedologică şi climatologică, cu şanse infime de salvare.

Lipsa precipitaţiilor din ultimele 6 luni, temperaturile negative de la jumătatea lunii martie şi vântul din această perioadă au pârjolit culturile şi câmpurile din Ialomiţa.

Agricultorii constată cum plantele se usucă, deşi până la 15 martie evoluţia acestora a fost bună, spune Nicolae Sitaru, fermier din judeţul Ialomiţa, care a cultivat peste 1.000 de hectare cu grâu: „N-a plouat toată iarna, n-a plouat toată primăvara, a venit şi o perioadă de îngheţ, după care nu a plouat, pământul s-a uscat foarte tare.” 

 

Inventarierea culturilor calamitate

La începutul lunii aprilie, Prefectura Ialomiţa a emis un ordin privind inventarierea tuturor culturilor calamitate de secetă. Promovarea şi finanţarea acţiunilor şi măsurilor de intervenţie în vederea înlăturării efectelor manifestării fenomenului de secetă pedologică (n. red. - seceta din sol) vor avea la bază procesele-verbale pentru constatarea şi evaluarea pagubelor la culturile agricole. Fermierii ialomiţeni au lansat numeroase semnale de alarmă în acest sens, avertizând că, în cazul în care nu plouă, culturile de păioase ale judeţului vor fi compromise.

Responsabilitatea centralizării datelor revine Direcţiei Agricole Ialomiţa. «La momentul la care vom avea primele date centralizate, vom face informări publice cu privire la situaţie!» a declarat şeful cancelariei de la Prefectura Ialomiţa George Babagianu.

Dragoş Costin Telehuz, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Ialomiţa (ACCPT Ialomiţa), a anunţat că femierii fac demersuri pentru identificarea zonelor afectate, documente pe care le vor depune la Primării. Acestea, la rândul lor, vor trebui să raporteze la judeţ şi să declanşeze constituirea unei comisii judeţene de evaluare a situaţiei.

”Trebuie evaluată situaţia din teren pentru că nu este la fel peste tot în ţară. La noi, în Bărăgan, o mare parte din Călăraşi, Ialomiţa, Brăila şi puţin în zona Moldovei, adică Galaţi, o parte din Vrancea sunt zone afectate. Am discutat şi la Ministerul Agriculturii pentru demararea procedurii de declarare a stării de calamitate. Asociaţia Producătorilor de Porumb din România (APPR) a făcut adresă către MADR şi continuăm demersurile pentru constituirea comisiilor de evaluare pentru că lucrurile arată cu adevărat rău în câmp”, a explicat fermierul.

În cazul în care se va declara stare de calamitate vor fi acordate despăgubiri, iar banii pentru această situaţie ar trebui să existe în fondul special de intervenţie existent la Guvern.

Apel disperat al APPR către guvernanţi

Asociaţia Producătorilor de Porumb din România a făcut un apel disperat către ministrul Agriculturii, către secretarii de stat în domeniu, cu privire la situaţia gravă în care se află fermierii la ora actuală, mai ales cei din Bărăgan, din cauza secetei şi a imposibilităţii de a-şi iriga culturile.

„Fermierii noştri s-au săturat de mesajele populiste: sunteţi importanţi, mergeţi pe câmp şi produceţi hrană etc. Vă invităm oficial pe câmpurile noastre, atât în Bărăgan (cea mai afectată zonă de secetă), cât şi în alte zone. E situaţie de criză şi vrem să vă vedem că mergeţi pe teren să înţelegeţi tragedia şi absurditatea situaţiei prin care trecem. Fermierii noştri vor să actionaţi! Acum, când trebuie sa fiţi lângă ei!

În zona Ţăndărei sunt fermieri care dorm în tractoare şi se chinuie să îşi facă lucrările! Avem apă, dar nu putem iriga şi va fi compromisă cultura…Pentru că: nu li se permite celor care ne conectează la energie electrică să vină în câmp, nu sunt lăsaţi oamenii să iasă în câmp etc. În Suceava, aceleaşi probleme! În acelaşi timp, mistreţii se plimbă pe câmp şi ne mănâncă grâul aproape uscat şi porumbul proaspăt semănat. Vă rugăm ieşiţi din birouri şi veniţi să vedeţi realitatea cu care se confruntă fermierii noştri! APPR nu a făcut niciodată demersuri populiste şi am apelat mereu la dialog argumentat, dar vom fi îngenuncheaţi dacă nu actionaţi concret!”, au transmis aceştia.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare