Slobozia: Primăria pregăteşte o taxă de 300 de lei pentru cei care vor să divorţeze pe cale administrativă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Slobozia se aliniază oraşelor din România care practică o taxă de divorţ de peste 200 de lei. Astfel, municipalitatea lucrează la un proiect de hotărâre prin care taxa de divorţ să fie stabilită la o valoare de 300 de lei, triplu faţă de Ţăndărei, unde este practicată cea mai mică astfel de taxă din România.

„Valoarea taxei speciale considerăm că este justă si oportună, fără a fi împovărătoare pentru posibilii solicitanţi, dar, totusi, menită să selecteze pe cei care vor să divorţeze şi care vor cântări cu mai multă responsabilitate deciziile pe care le vor lua“, motivează reprezentanţii primăriei Slobozia.

Cu toate că abia are șapte ani de când a devenit oraș, localitatea Amara are, la rândul ei, o taxă de divorț, în valoare de 200 de lei. „Sper din toată inima să nu încasez niciun ban de pe urma acestei taxe. Îmi doresc ca toți locuitorii orașului Amara să fie fericiți și să mă cheme doar la oficierea de căsătorii“, spune Victor Moraru, primarul orașului Amara.

Oraşe fără taxă de divorţ

În judeţul Ialomiţa, sunt, însă, şi oraşe care nu au de gând să introducă o astfel de taxă sau amână momentul. La Urziceni, spre exemplu, edilul Constantin Sava respinge hotărât posibilitatea introducerii taxei de divorţ. „Noi nu luăm în calcul o astfel de taxă. De ce? E foarte simplu, la noi, nu divorţează lumea. În plus, dacă ar fi să divorţeze, după ce că lumea e săracă, atât ar mai trebui: să le mai luăm şi noi bani pentru divorţ. Dacă vor neapărat să divorţeze, măcar să nu-i taxăm. Ceilalţi primari pot să facă opusul, nu este treaba noastră“, motivează primarul Sava.

La aproximativ 40 de kilometri distanţă, Feteştiul nu taxează încă niciunul din cuplurile care vor să se despartă. Nu se ştie nici dacă o va face pe viitor. „Deocamdată, nu ne gândim să introducem o taxă de divorţ. Vom lua în discuţie un astfel de proiect luna viitoare, într-o şedinţă de Consiliu Local. Până atunci, la Feteşti nu se percepe niciun fel de taxă de divorţ“, spune edilul Gheorghe Catrinoiu.

La Fierbinţi Târg, primarul Iusein Iuksel nu e deloc hotărât în această privinţă. „Nici măcar nu ne-am gândit la asta. Rămâne de stabilit dacă vom percepe sau nu o astfel de taxă şi cât de oportună este ideea. Dacă tot îi mănâncă palmele pe cei care vor să se despartă, măcar să plătească mai puţin“, spune primarul Fierbinţiului.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice