S-a turnat primul strat de asfalt pe DJ 201, tronsonul Buieşti-Ivăneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
S-a turnat primul strat de asfalt pe DN201, tronsonul Buieşti-Ivăneşti FOTO Facebook/Marian Pavel

Modernizarea tronsonului 3 din DJ201 este aproape gata. La sfârşitul lunii octombrie vor fi încheiate lucrările pe a treia porţiune din cel mai lung drum din judeţul Ialomiţa.

Marian Pavel, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, alături de administratorul public, Alexandru Potor, au vizitat, ieri, DJ201, tronsonul trei Buieşti-Ivăneşti, unde s-a turnat primul strat de asfalt. "Avem asigurări din partea constructorului ca pana la finalul lunii octombrie lucrările vor fi finalizate", a transmis Marian Pavel.

Modernizarea DJ 201, cu o lungime de 98 de kilometri,  care leagă 19 localităţi din sudul judeţului Ialomiţa, se aprorie de final.  „La începutul lunii martie vă anunţam semnarea contractului pentru începerea lucrărilor pe drumul DJ201. 

În toată această perioadă am încercat să vă ţin la curent, cât mai des, cu progresul lucrărilor de asfaltare. Am vizitat recent tronsonul Axintele - Coşereni şi am constatat cu bucurie că au fost finalizate lucrările de asfaltare.

Mulţumesc tuturor celor implicaţi în această realizare şi mulţumesc tuturor cetăţenilor localităţilor Axintele, Bărcăneşti, Borăneşti şi Coşereni, pentru înţelegerea de care au dat dovadă pe parcursul executării acestor lucrări”, a precizat Marian Pavel, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa.

Contractele de execuţie de lucrări la DJ 201, tronsonul Cosereni-Axintele-Orezu (km 0+000-km 35+400) şi tronsonul Buiesti-Ciulniţa-Cosâmbeşti-Marculesti (km 57+000- km 72+620; km 74+852- km 84+000) au fost semnate la începutul lunii martie de Consiliul Judeţean Ialomiţa.

"Modernizarea Drumului Judeţean 201 este unul dintre proiectele importante de infrastructura rutieră ale judeţului Ialomita, implementat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală", anunţau la acea dată reprezentanţii CJ Ialomiţa.

Face legătura între 19 localităţi

DJ 201 Coşereni-Borăneşti-Bărcăneşti-Condeeşti-Axintele-Orezu-Piersica- Borduşelu-Marsilieni-Albeşti-Bueşti-Ivăneşti-Ion Ghica-Ciulniţa-Cosâmbeşti-Gimbăşani- Mărculeşti-Sudiţi-Ţăndărei are o lungime de 98 de km, fiind cel mai lung drum judeţean din Ialomiţa care traversează aproximativ 2/3 din lungimea acestuia de la vest la est făcând legătura între nouăsprezece dintre localităţile din sudul teritoriului.

Vă mai recomandăm şi:

Noi documente arată că cercetătorii din Wuhan voiau să elibereze particule modificate de virus în populaţiile de lilieci pentru a le vaccina

Doza a treia de vaccin anti-COVID va fi administrată din 28 septembrie. Care sunt persoanele eligibile şi cum se pot programa

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”