Premieră medicală în Bărăgan: centru pentru recoltarea organelor la Slobozia. Când va deveni funcţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul din Slobozia va avea centru pentru recoltarea organelor FOTO Facebook/Spitalul Judeţean Slobozia

Spitalul din Slobozia se pregăteşte să deschidă un centru pentru recoltarea organelor. Autorităţile dau asigurări că până în primăvara anului 2022 procesul de acreditare se va încheia.

Astfel, Spitalul Judeţean de urgenţă din Slobozia se afla printre puţinele unităţi medicale din ţară unde se va realiza prelevare de organe pentru transplant.

Reprezentanţii unităţii medicale spun că, în prezent, procesul de acreditare este realizat la un nivel de 80%. Deocamdată se fac pregătirile necesare pentru ca în unitatea medicală să se poată desfăşura intervenţii chirurgicale de acest tip. De asemenea, unitatea medicală are nevoie de o serie de aprobări speciale din partea Agenţiei Naţionale de Transplant.

Şi personalul medical trebuie să fie instruit pentru a activa în acest centru, pe lângă dotarea suplimentară cu echipamente medicale.

„Spitalul este în proces de acreditare drept Centru de prelevare de organe în vederea transplantului, sub îndrumarea Agenţiei Naţionale de Transplant, momentan fiind singura instituţie în curs de acreditare.  Prelevarea de organe presupune o tehnică de lucru specială, de aceea formăm angajaţi ai unităţii medicale pentru a putea realiza astfel de intervenţii. Sutem convinşi că înfiin¬ţarea acestui Centru va aduce multiple beneficii”, au precizat reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia.

Operaţii complicate, realizate cu succes

De mai bine de un an şi jumătate, la spitalul din Slobozia, în secţiile şi compartimentele chirurgicale, s-au desfăşurat numeroase operaţii în premieră. Astfel, medicii specialişti ai Secţiei Chirurgie au efectuat splenectomii laparoscopice, chirurgia cancerului de colon şi de rect prin abord laparoscopic, histerectomii pentru fibrom uterin prin abord laparoscopic, hernii hiatale laparoscopice, gastrectomii radicale laparoscopice, achalazii laparoscopice, chirurgie hepato-bilio-pancreatică, inclusiv rezecţii de pancreas şi rezolvarea patologiei tumorale retroperitoneale, dincolo de uzualele urgenţe traumatice.

Echipa de urologi a accesat patologia renală tumorală, precum cancerul de rinichi operat atât laparoscopic, cât şi clasic pentru cazurile avansate. De asemenea, se practică întreaga paletă de endo-urologie: rezecţii vezicale, prostatice şi litiaza reno-ureterală prin utilizarea laser.

În ceea ce priveşte patologia cronică ortopedică-gonartroze şi coxartroze-, aceasta s-a realizat prin includerea Spitalului Slobozia în Programul Naţional de Endoprotezare pentru proteze totale sau parţiale de şold sau de genunchi. Nu în ultimul rând, patologia traumatică ortopedică a putut fi rezolvată în cadrul unităţii medicale fără să fie necesare transferuri interspitaliceşti. S-a realizat şi o diversificare, precum şi o creştere a numărului intervenţiilor Secţiei ORL, vârful de lance fiind chirurgia endoscopică a sinusurilor (FESS) şi injectarea laringiană de toxină botulinică în disfonia spasmodică. 

Operaţii complexe

Tudor Tuhari, are 35 de ani, şi de aproape 4 ani face parte din echipa de specialişti de pe Secţia Chuirurgie a spitalului din Slobozia. Printre operaţiile pe care le-a realizat laparoscopic se numără o nefrectomie (extirparea unui rinichi bolnav, intervenţia realizată alături de un urolog), cancer de colon, hernii hiatale, histerectomie(extirparea organelor genitale feminine, afectate de cancer), acalazie(boală a esofagului când pacientul nu mai poate înghite nici lichide, nici alimente). 

“Cea mai complexă a fost extirparea rinichiului şi a durat mai bine de 3 ore. Intervenţiile sunt de dificultate medie. În toate operaţiile am folosit laparoscopia, o tehnică medicală minim invazivă. Este benefică pacientului, pentru că se recuperează mai repede. Într-adevăr, am operat diferite tipuri de cancere folosind această tehnică, poate că de aici ideea de „premieră medicală“, povesteşte Tudor Tuhari. 

Vă mai recomandăm şi:

PNL, de la lupta din coaliţie la război intern. Ce acuzaţii îşi aduc cele două tabere

Avertisment: Curând, valul 4 de COVID-19 va deveni avalanşă! Câte cazuri vom avea peste două săptămâni

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie