PNL cere demisia directoarei spitalului din Urziceni, unde o femeie a născut pe trotuar. Delimitare de actualul primar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PNL Ialomița a cerut public demisia directoarei spitalului din Urziceni, unde o femeie a născut pe trotuar după ce nu a fost primită în spital. Organizația a anunțat și pierderea calității de membru PNL al directoarei Daniela Elena Ianuș.

FOTO Captură Video

UPDATE Potrivit unor surse politice, suspendarea primarului din Urziceni, de către partidul pe listele căruia a fost ales, PNL, a avut loc după ce edilul ce ar fi purtat negocieri cu PSD pentru a candida pe listele social-democraților în 2024, la alegerile locale.

----

„Cele întâmplate ieri la spitalul din Urziceni stau, categoric, sub semnul inadmisibilului. PNL Ialomița dezaprobă cu fermitate și se delimitează de astfel de comportamente degradante și de neconceput atunci când vorbim de dreptul la servicii medicale de urgență în sistemul de stat”, a transmis organizația, subliniind că „managementul și modul de acțiune în acest caz, atât din partea Primăriei Urziceni, cât și a conducerii spitalului, au fost profund incorecte”.

„Primăria ar fi trebuit să monitorizeze cu atenție managementul Spitalului Urziceni şi să ia măsuri în consecință”, a mai subliniat organizația, arătând că „primarul municipiului Urziceni, domnul Sava, a fost suspendat din calitatea de Preşedinte al Organizației PNL Urziceni încă din februarie 2022”.

În ceea ce privește conducerea spitalului, PNL Ialomița a transmis că cere public demisia directoarei Ianuș „din toate funcțiile deținute, pentru modul defectuos în care a gestionat activitatea unității”, menționând otodată că Daniela Elena Ianuş şi-a pierdut calitatea de membru al PNL Ialomița.

„Facem un apel pentru o anchetă serioasă și aplicarea măsurilor care se impun. Avem obligația de a garanta acces liber la serviciile de sănătate din sistemul public la nivelul tuturor comunităților și tuturor cetățenilor, indiferent de etnie, probleme de săntătate, vârstă sau sex. În România anului 2023, una pentru care mulți manageri de comunități locale de bună-credință muncesc, cele întâmplate ieri la spitalul din Urziceni sunt inadmisibile. Avem datoria fermă de a corecta urgent aceste derapaje, oriunde s-ar întâmpla”, a mai transmis organizația lliberală.

Ministrul Sănătății cere demisia conducerii spitalului Urziceni

Ministrul Sănătății a cerut luni demisia de onoare sau demiterea managerului Spitalului Municipal din Urziceni în urma celor două cazuri șocante care au avut loc în ultimele două zile: o gravidă de 24 de ani a născut lângă zidul maternității pentru că i s-a spus că nu sunt locuri în spital și un bărbat de 32 de ani a murit după ce a fost consultat și trimis acasă. 

„O demisie de onoare sau o demitere a managerului acestei unităţi medicale de către primarul din Urziceni cred că este şi morală, şi potrivită“, a spus Rafila.

Gravida, invitată să aștepte Ambulanța

Scandalul nașterii pe trotuar, lângă zidul Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Municipal Urziceni, a pornit de la o postare făcută în dimineața de luni, pe pagina de Facebook a unui ambulanțier. „Săptămâna începe cu o nouă viață! În această dimineață, în jurul orei 6.00, echipajul 97 al SAJ Ialomița, substația Urziceni, a asistat la naștere – o tânără de 24 ani, mama celei de-a treia fetițe perfect sănătoasă! Felicitări mamei, felicitări colegei mele, Gabriela Dobra, pentru profesionalism și implicare!

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului