Miercurea Mare, ziua care anticipează înmormântarea lui Iisus. Pilda femeii păcătoase care a spălat cu mir picioarele Mântuitorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spălarea simbolică a picioarelor, în Miercurea Mare, la mănăstirea Dervent FOTO Adevărul

Miercuri, în cea de-a treia zi din Săptămâna Patimilor, în biserici continuă Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec“ pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere. Miercuri este ziua în care se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului care greşeşte.

Credinţele populare spun că în Săptămâna Mare, ultima în care se ţine post înaintea sfintelor sărbători de Paşte, nu se lucrează, iar cine îşi dă ultima suflare în aceste zile va merge în iad, pentru că „Raiul este închis”.

“În aceste momente ne reamintim şi retrăim ultimele zile din viaţa Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune şi dramă lăuntrică, într-o stare de sobrietate şi măreţie în acelaşi timp, de tristeţe, dar şi de bucurie, de pocăinţă, dar şi de nădejde. Fiecare zi are un înteles şi un mesaj foarte clar şi adânc”, explică părintele Ramon Eugen Ilie, protoiereul Călăraşiului, paroh la biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Simbol al pocăinţei

În Miercurea Săptămânii Sfintelor Pătimiri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului care greşeşte. Conform scrierilor teologice, a făcut ceea ce doreau să facă femeile mironosite după înmormântarea Mântuitorului. A anticipat înmormântarea lui Hristos şi pregătirea Lui cu miresme, “aducând mir de mult preţ”. A fost mistuită de dorinţa de a i se dezlega păcatele: “Dezleagă-mi păcatele mele, aşa cum eu mi-am dezlegat părul”.

Risipa de mir

Iisus a petrecut această zi în Betania, unde avea mulţi prieteni dragi - pe Lazăr cel înviat din morţi, pe surorile acestuia, Marta şi Maria, pe Simon leprosul. Pe când se afla în casa lui Simon leprosul s-a apropiat de Iisus o femeie cu un vas de alabastru plin cu mir scump, pe care l-a turnat pe capul şi pe picioarele Lui, când şedea la masă.

Apostolii au certat-o pe femeie pentru această risipă, susţinând că mirul trebuia vândut, iar banii, împărţiţi săracilor.

Însă Iisus a zis: "Pe săraci îi aveţi pururea cu voi, iar pe Mine nu Mă aveţi pururea, această femeie a turnat mir pe trupul Meu şi M-a pregătit pentru îngropare".

La eveniment a fost martor şi Apostolul Iuda, cel care îndeplinea şi funcţia de casier al ucenicilor. Şocat de gestul femeii păcătoase, Iuda a certat-o pentru că a risipit banii cumpărând mir foarte scump. El pretindea că fiecare ban să fie de ajutor săracilor, deşi el însuşi sustrăgea pe ascuns din sumele adunate.

Apostolul care şi-a pierdut mântuirea

După discuţiile referitoare la preţul mirului, Iuda Iscarioteanul L-a părăsit pe Iisus şi a mers, pe ascuns, la casa lui Caiafa. În seara zilei de miercuri, Iuda s-a întâlnit cu membrii Sinedriului şi le-a făcut o propunere directă, fără ocolişuri: „Ce-mi daţi voi mie şi eu vi-L dau pe El Vouă?”. Fără să stea pe gânduri, fariseii i-au oferit 30 de arginţi, preţul trădării.

În denia din Miercurea Mare a fost rânduită de Sfinţii părinţi să fie pomenite două personaje contemporane cu Isus, care s-au comportat diferit faţă de Hristos în Săptămâna Patimilor. De asemenea, în Denia din Miercurea Mare este pomenit şi Apostolul Iuda, care a trăit alături de Iisus, dar şi-a pierdut mântuirea. Apostolul Iuda a rămas în istoria creştinătăţii ca Iuda trădătorul, cel care l-a vândut fariseilor pe Iisus, pentru 30 de arginţi. Conform tradiţiei populare, credincioşii care ţin post negru în această zi vor fi protejaţi de boli de Sfânta Miercuri, pe parcursul anului.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”