Feniculul, planta mediteraneană care iubeşte Bărăganul. Povestea fermierului specialist în cultivarea legumelor exotice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răsadurile de fenicul se pregătesc pentru a fi cultivate în câmp de Valentin Cristea FOTO: M.Sofronie

Un aer mediteranean cuprinde de câţiva ani cel mai mare bazin legumicol din Ialomiţa. Agricultorii din zonă preferă să înlocuiască tradiţionalele culturi de roşii, ardei sau vinete cu legume exotice. De peste cinci ani, Valentin Cristea cultivă la marginea judeţului fenicul. Din inima Bărăganului, leguma ajunge pe rafturile supermarketurilor din Bucureşti.

De profesie economist, Valentin Cristea (40 de ani) deţine câteva hectare de teren pe care le cultivă cu legume tradiţionale de când se ştie. De cinci ani, el a decis să fie producător de legume exotice. El a reuşit să aclimatizeze în Bărăgan, fenicului, o legumă specifică zonei mediteraneene foarte aromată. 

„Am decis dintr-o întâmplare să înfiinţez această cultură de fenicul. Puneam roşii şi ardei, iar pe margine puneam fenicul. Am văzut că e bun pentru dăunători pentru că e aromat şi ţine insectele la distanţă. Aşa am decis să cultiv leguma separat, să vedem ce iese” se mândreşte gospodarul, care-şi cultivă suprafeţele de legume la Roşiori, la capătul de vest al judeţului Ialomiţa. 

Fenicul de Bărăgan, vândut în supermarketuri 

Fermierul susţine faptul că fenicului din Marea Mediterană nu este deloc pretenţios, în ciuda originilor sale exotice. La fel ca şi legumele tradiţionale româneşti, planta creşte prin răsad ţinut în solarii, apoi cultivată direct în câmp. Dintr-o singură cultură, Valentin Cristea recoltează aproximativ o tonă de legume exotice. Plantele ajung apoi direct în supermarketurile din Capitală. „Este o cerere destul de mare să ştiţi. Fiind foarte aromată, e bună la mâncare. Noi o ambalăm şi o livrăm direct către supermarketuri. E bine că reuşim să avem piaţă de desfacere” susţine fermierul Valentin Cristea. 

Fenicul, planta mediteraneană care iubeşte Bărăganul FOTO: M. Sofronie

Student la horticultură

Pentru a înţelege mai bine cum funcţionează cultura plantelor neobişnuite pe care a început să le cultive, Valentin Cristea s-a decis să devină agricultor cu diplomă.  În prezent, el este anul trei la Facultatea de Horticultură, din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice Bucureşti. Preţul cu care vinde kilogramul de fenicul variază în funcţie de cerere şi este cuprins între 5,5 lei şi 7 lei. Fermierul susţine că leguma are un preţ constat, comparativ cu roşiile şi ardeiul ale căror preţuri fluctuează continuu. 

„Asta îmi şi place la fenicul pentru că are un preţ care nu creşte sau scade. Roşiile când cresc, când abia dacă îţi vine să le vinzi din cauza preţurilor mici.”susţine Valentin Cristea. 

În vizită în solarul de legume al fermierului Valentin Cristea FOTO: M. Sofronie

Un proiect ambiţios

În prezent, fermierul vrea să acceseze un proiect de peste 400.000 de euro prin care vrea să construiască o hală de producţie unde legumele să fie sortate şi ambalate pentru a fi transportate direct in rafturile marilor magazine din Capitală. „Suntem în construcţie cu hala noastră şi este un beneficiu pentru noi. Marile magazine au destul de multe standarde în ceea ce priveşte livrarea produselor. Trebuie etichetate şi ambalate corespunzător. Pentru a avea în continuare relaţii cu ele trebuie să le respectă, Proiectul acesta ne va ajuta foarte mult”susţine Valentin Cristea. 

Citiţi şi:

FOTO Reţeta succesului: banii câştigaţi la cules de căpşuni în Spania, investiţi într-o afacere cu flori

FOTO Antreprenoriatul s-a născut la ţară. Ţăranii din Bărăgan fac afaceri cu dovleci pentru plăcintă

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”