Elevii dintr-un sat iau lecţii de dans popular de la un jandarm. Cum a reuşit omul în uniformă să-i cucerească pe copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O poveste frumoasă despre păstrarea folclorului autentic românesc se scrie la Săveni, în judeţul Ialomiţa. Îndrumaţi de un jandarm, la rândul său dansator profesionist, 20 de elevi din comunitate iau lecţii de dans popular la fiecare sfârşit de săptămână. Entuziasmul copiilor a fost răsplătit cu numeroase premii la concursurile de profil.

Într-o sâmbătă de la începutul lunii noiembrie, 20 copii forfotesc în sala de la intrarea în Căminul Cultural al comunei ialomiţene Săveni. Toţi fac parte din ansamblul folcloric al localităţii, „Cununa Bărăganului”, înfiinţat în urmă cu trei ani cu sprijinul autorităţilor locale. Copiii îl aşteaptă pe Daniel Dinu, profesorul care la fiecare sfârşit de săptămână le predă lecţii de dansuri populare. Puţin trecut peste 30 de ani, Daniel este în viaţa de zi cu zi unul dintre militarii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ialomiţa, dar şi dansator profesionist al ansamblului „Doina Bărăganul”. 

Copiii din Săveni l-au impresionat de la primele lecţii datorită ambiţiei pe care o afişează de fiecare dată când urcă pe scenă. Acum între profesorul lor care îmbracă atât hainele militare, cât şi costumele tradiţionale româneşti şi elevii din Săveni s-a legat o adevărată prietenie. „Sunt dansatori pe care mă pot baza la orice concurs de dansuri populare. Dar, ca să ajungem aici, am muncit toţi din greu! Din 70 de elevi care au venit acum trei ani la preselecţie au rămas cei pe care ii vedeţi astăzi aici. Iar aceştia au devenit acum unul singur! Pentru că, să înveţi paşii e partea uşoară. Greu e să devii unul singur, perfect sincronizat. Acelaşi pas simultan, aceeaşi mişcare a mâinii, capul, umerii... Dar noi am reuşit şi avem cu ce ne mândri!„ susţine Daniel Dinu. 

Ora de dans popular

Micii dansatori din Săveni urcă pe scenă îmbrăcaţi în straie populare  şi aşteaptă indicaţiile profesorului lor. Înainte ca muzica să pornească în difuzoare, glasul lui Daniel Dinu învăluie sala. „Unu, doi…Unu, doi…trei, patru„, „unu, doi…Unu, doi…trei, patru…acum toţi odată„.

Daniel Dinu, profesorul de dans al elevilor din Săveni FOTO: Facebook.com 

Copiii se mişcă ritmic şi urmăresc atent fiecare pas pe care profesorul îl face în faţa lor. După încălzire, sala este invadată de acordurile unei piese originare din Oltenia, iar copiii încing o horă românească. Chiuiturile elevilor învăluie sala, iar paşii nu se opresc până la ultimul acord al muzicii care răsună în difuzoare. „Este foarte frumos atunci când vezi pasiunea cu care aceşti copii vin să înveţe şi mă bucur că sunt preocupaţi şi ascultători” mai spune profesorul Daniel Dinu. 

Premii pe bandă rulantă 

În cei trei ani scurşi de la înfiinţarea „Cununii Bărăganului” copiii din ansamblu au reuşit să se facă renumiţi prin majoritatea marilor oraşe din România.  Însoţiţi de profesorul lor, aceştia au participat la numeroase concursuri de profil la care au obţinut premii importante. Ultimul a fost Festivalul Internaţional „Peştişorul de aur”, organizat la Tulcea, unde au câştigat locul II. Membrii micului ansamblu popular din Săveni vorbesc foarte frumos despre pasiunea pe care o au şi visează cu ochii deschişi la momentul în care vor deveni dansatori profesionişti, aşa cum este profesorul lor. Ioana Dumitrache este cea mai mică dintre dansatori şi vine aici pentru atmosferă: „am 12 ani. Îmi place să dansez şi îmi place emoţia pe care o trăiesc de fiecare dată când mă aflu pe scenă”. 

Citiţi şi:

Profesoara care face „cool“ meşteşugul ţesutului. 20 de „urmaşe“ câştigă premii pe bandă rulantă la concursurile din ţară

Şcoala din România unde sunt pregătiţi trubaduri. Un învăţător îşi învaţă de 30 de ani elevii să cânte la mandolină

Mai multe pentru tine:
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Revolta profesorilor crește după blocarea plăților din instanță: „Dacă nu reacționăm în niciun fel ne săpăm singuri groapa”
Cancerul pulmonar nu mai e „boala fumătorului”. Ce arată un nou studiu și cine e cel mai expus
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău