Coloniile de muncă din Bărăgan, satele create pentru a reeduca elementele negative ale societăţii sovietice româneşti
0Pentru aşa-zişii „duşmani ai poporului”, regimul comunist de la Bucureşti a implementat sistemul coloniilor de muncă. Concret, este vorba despre adevărate lagăre unde oamenii erau obligaţi să muncească până la epuizare şi să trăiască în permanenţă cu spaima că vor muri.
Noaptea de Rusalii a anului 1952 reprezintă cel mai negru moment al istoriei postbelice a României. Peste 40.000 de oameni din zona Banatului au fost dislocaţi şi deportaţi în Bărăgan pentru că, susţineau autorităţile comuniste, aceştia s-ar număra printre cei mai aprigi „duşmani ai poporului”. Chiar dacă dislocarea populaţiei din Banat s-a petrecut într-o singură noapte, planurile privind această operaţiune sinistră au fost pregătite cu operativitate şi tact.
Modelul URSS implementat în România
Modelul promovat de URSS în privinţa lagărelor de muncă a fost adoptat şi implementat de autorităţile româneşti, sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu – Dej.
Astfel se creează Direcţia Unităţilor de Muncă, instituţie care va fi conexată Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Fuziunea instituţională va duce la crearea unei noi instituţii, Direcţia Generală a Penitenciarelor, Coloniilor şi Unităţilor de Muncă (DGPCUM). Un rol deosebit în funcţionarea acestei structuri o joacă şi Securitatea. În timpul lui Gheorghiu – Dej, Securitatea românească se regăseşte sub numele de Direcţia Generală a Securităţii Poporului. Rolul său a fost acela de a identifica „elementele duşmănoase” şi de a sesiza DGPCUM pentru ca „duşmanii poporului” să fie internaţi în unităţile de muncă.
Imagine dintr-o colonie de muncă sovietică
Cele 18 gulaguri din Bărăgan
Având în vedere clima aridă şi condiţiile de trai vitrege, Bărăganul a fost considerat locul propice pentru înfiinţarea coloniilor de muncă sovietice. Astfel, în câmpia care ulterior va deveni „Grânarul patriei”, au fost înfiinţate 18 astfel de colonii de muncă, care cuprindeau judeţele Călăraşi, Ialomiţa şi Brăila.
În judeţul Ialomiţa au fost înfiinţate cinci astfel de localităţi pentru deportaţi. Este vorba despre comuna Valea Viitor sat în care au fost aduse 644 de familii cu 2.114 membri; comuna Viişoara unde au fost deportate 709 familii cu 2.124 membri; comuna Fundata, căreia i-au fost arondate 449 familii cu 1.380 de persoane; comuna Lăţeşti, sat populat cu 616 familii cu 1,740 de persoane; comuna Răchitoasa, localitatea unde au ajuns 600 de familii cu 2.100 de persoane.
Lista coloniilor de muncă din Bărăgan
Fiecare din noile localităţi create aveau structură administrativă proprie, fiind prevăzute cu primării, şcoli, dispensare, precum şi utilităţi, create special pentru noii cetăţeni. Toate acestea însă erau trecute pe hârtie. În realitate, satele deportaţilor erau, de fapt, adevărate lagăre de muncă. Oamenii erau atent supravegheaţi de miliţienii care patrulau zi şi noapte, nu aveau voie să se depărteze mai mult de 8 kilometri de vatra satului, iar cei care o făceau erau pedepsiţi. Nu aveau apă potabilă, iar pentru iluminat utilizau lămpile pe gaz. Apa era adusă cu cisterne în fiecare dimineaţă şi foarte puţini erau cei care beneficiau de ea, întrucât trebuiau să plece la munca pământului.
Citiţi şi: