Cardul de sănătate, în dezbatere pe uliţele Bărăganului: „E un lucru bun, domnule“, „Eu n-am auzit de aşa ceva!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mariana Ulmeanu trăieşte pentru grija zilei de mâine fără a cunoaşte necesitatea cardului de sănătate FOTO: M.S.

La cinci kilometri de Slobozia, în comuna Cosâmbeşti, imaginea cardului de sănătate este creionată în lumini şi umbre. În timp ce unii săteni  abia aşteaptă să-l primească, alţii nu înţeleg cum funcţionează sistemul unui dosar medical complet, transpus în format electronic.

Amorţiţi de burniţă, în centrul comunei Cosâmbeşti oamenii merg agale care încotro. Sub acoperişul unei staţii de autobuz, Sterian Militaru (66 de ani) dezbate starea naţiunii împreună cu un vecin. Discuţiile alunecă de la scumpirea francului elveţian şi până la domeniul Sănătăţii. Niciunul nu este specialist în ceva, dar o părere exprimată în public, pe o zi câinoasă, nu strică.

Despre cardul care ne păstrează dosarul medical în format electronic are numai cuvinte de laudă. Fără să puncteze exact care este utilitatea bucăţii de plastic pe care scrie „Drac”, citit invers, omul spune că abia aşteaptă să-l primească.

Acasă mai are unul, dat de spanioli, în urmă cu opt ani, când a trudit de dimineaţă, până seara în ţara lor. „Se tot agită ăştia la televizor cu cardul de sănătate. E un lucru bun domnule. Mie mi s-a făcut când am lucrat în Spania. Îl am de opt ani. M-a ajutat cât am stat acolo. N-aş putea spune cum, dar toţi ziceau că e bine să ai. Apăi dacă-i bine, atunci de ce să fii împotrivă? Eu nu cred că are pe Necuratul în el. Astea-s nişte scorneli” spune Sterian Militaru.

„Card de sănătate, ce-i aia?”

La o margine de stradă e casa bătrânească a Marianei Ulmeanu (60 de ani). Femeia se apropie de poartă ţinând în mână două căldări cu apă. Le cară de la un vecin care stă la a doua uliţă pe  dreapta şi merge încet ca să nu le verse.

Trăieşte simplu şi modest, ca majoritatea oamenilor de vârsta sa, dintr-o pensie care se duce în mare parte pe medicamente. Preocupată de grija zilei de mâine, femeii nu i-a stat mintea să se intereseze despre cardul de sănătate.

„Ce face? Ce-i aia? N-am auzit până acum de aşa ceva. N-am eu timp să mă uit la ziar. Am o casă de ţinut în spate” motivează femeia.

Carduri refuzate din motive religioase

Casa Judeţeană de Sănătate Ialomiţa a precizat că judeţului i-au fost repartizate aproximativ 200.000 de asiguraţi vor primi carduri de sănătate. Prima jumătate din ele a fost distribuită în perioada octombrie – decembrie 2014. Mai mult, CJAS precizează faptul că din cele aproximativ 100.000 de carduri transmise până în prezent către asiguraţi, 10.000 au fost retransmise către instituţie, fiind refuzate de ialomiţeni.

„Motivele invocate au fost diverse. Am avut chiar şi un cetăţean care l-a refuzat invocând motive religioase. În opinia sa «card» înseamnă «drac» şi nu a vrut să-l primească” precizează Mihai Geantă, preşedintele CJAS Ialomiţa, în timp ce scoate dintr-un sertar plicul pe care era scris „Refuz să-l primesc din motive religioase”.


La tot acest tablou se adaugă şi cele 500 de carduri pe care CJAS Ialomiţa le-a livrat pe numele persoanelor asigurate, trecute demult în lumea celor drepţi.

Explicaţia o oferă chiar reprezentanţii instituţiei: „A fost vorba de mici inadvertenţe în ceea ce priveşte bazele noastre de date şi cele ale medicilor de familie. Vom rezolva această situaţie fără niciun fel de probleme. Totul este sub control!„ a conchis Mihai Geantă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.
 

Citiţi şi:

Carduri electronice de sănătate refuzate din motive religioase în Ialomiţa. Reacţia BOR: „nu suntem împotriva cardurilor”

Cardurile de sănătate vor fi distribuite prin poştă. „Poşta Română e cea mai proastă soluţie!”, susţin pacienţii

Ce informaţii vor conţine cardurile de sănătate şi când va începe distribuţia lor

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model