Au început lucrările pentru modernizarea spitalului. Câţi bani se investesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A început modernizarea spitalului din Slobozia FOTO Facebook/Marian Pavel

Lucrări ample de reabilitare au demarat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia. Durata proiectului este de 2 ani, iar investiţia se ridică la 16,2 milioane de lei.

La începutul acesti luni, treprezentanţii unităţii medicale au anunţat că vor avea loc relocări ale cabinetelor de Policlinică, schimbarea căilor de acces, modificarea programului unor cabinete (unele vor funcţiona şi după-amiaza) şi a sistemului de programări şi internări, ceea ce poate fi perceput ca un disconfort, alături de zgomot şi de proximitatea şantierului. 

De asemenea, se poate prelungi perioada de aşteptare pentru pacienţii ce pot fi temporizaţi, care nu prezintă patologie gravă sau cu potenţial de agravare. 

"Toate acestea sunt inconveniente strict temporare şi pe care inclusiv personalul le acceptă pentru ca rezultatul final să fie un spital modern, cu dotări actuale. Asigurăm pacienţii de menţinerea standardelor de îngrijire la nivel maximal şi de respectarea normelor de protecţie pandemică (inclusiv a circuitelor, chiar dacă vor fi reorganizate)”, au anunţat reprezentanţii spitalului.

"Vor începe lucrările pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia. Am semnat contractul de întocmire a documentaţiei tehnico-economice, asistenţă tehnică şi lucrări de execuţie. Contractul are o valoarea totală de 16.209.292,26 lei, iar perioada de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni," declara Marian Pavel, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, la ]nceputul lunii martie  Firma care a câştigat licitaţia pentru executţia lucrărilor este SC Construcţii Erbaşu SA.

Astfel, se vor efectua lucrări la trei corpuri de clădire prevăzute cu 11 secţii şi 17 compartimente medicale, cu un total de 510 paturi. Vor fi amenajate zona blocului operator, zona blocului de naşteri, secţia ATI, Sterilizate, Laboratorul de analize medicale, amplasate la etajele 1,2 şi 8, dar şi parterul zonei de urgenţe medicale şi cabinetele de consultaţie, dar şi subsolul tehnic.

Vă mai recomandăm şi:

Blestemul Lacului Cozia. Apele sale au ascuns o crimă înfiorătoare, neelucidată de peste 15 ani VIDEO

 

Ministrul Educaţiei anunţă vacanţă de primăvară în perioada 2 aprilie – 4 mai. Cum se modifică structura anului şcolar

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG