Alegeri locale parţiale. Două comune ialomiţene îşi votează primarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locuitorii din Gura Ialomiţei şi Ion Roată îşi aleg primarii FOTO Adevărul

Poliţiştii ialomiţeni vor asigura ordinea şi siguranţă publică la secţiile de votare din comunele Gura Ialomiţei şi Ion Roată, duminică, 27 iunie, la alegerile locale parţiale.

În judeţul Ialomiţa, primarul din localitatea Gura Ialomiţei, Iulian Ionascu, a murit în luna ianuarie, la vârsta de 37 de ani, în urma unui accident vascular cerebral. Tot în Ialomiţa, au loc alegeri parţiale şi în comuna Ion Roată, după ce mandatul câştigat la urne de primarul ales anul trecut nu a fost validat în instanţă ca urmare a faptului că  Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că în perioada 2012-2016 acesta s-a aflat în conflict de interese administrativ.

Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa efectivelor pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare. 

Astfel, duminică, 27 iunie 2021, cele 5 secţii de votare constituite pe raza comunelor Gura Ialomiţei şi Ion Roată vor fi asigurate cu pază de către 10 jandarmi şi poliţişti. 

Alţi 11 poliţişti şi jandarmi vor asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, în ziua votării. Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente sau evenimente în legătură cu procesul electoral vor acţiona 22 de poliţişti.

Pentru combaterea oricăror fapte antisociale sunt asigurate rezerve de poliţişti, jandarmi şi echipe operative, pregătite să intervină.  Astfel, 31 de poliţişti şi jandarmi vor fi constituiţi în rezerve de intervenţie, pregătite să intervină în cel mai scurt timp, dacă situaţia o va impune. 

Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secţii de votare, pe linia apărării împotriva incendiilor.

În acest context, pentru prevenirea unor evenimente negative şi pentru protecţia personală, vă recomandăm să respectaţi legislaţia electorală, regulile de prevenire a răspândirii şi infectării cu virusul Sars–CoV 2 şi regulile de convieţuire socială. 

Cărţile de identitate care au expirat rămân valabile

Alegătorii români îşi pot exercita dreptul de vot numai pe baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic sau carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.

Vă reamintim că actele de identitate care au expirat începând cu data de 01 martie 2020, îşi menţin valabilitatea pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări. Deci cetăţeanul care deţine un act de identitate al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie 2020 – 27 iunie 2021 îşi poate exercita dreptul de vot în baza acestui document.

Au dreptul să voteze toţi cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, cu excepţia debililor sau a alienaţilor mintal puşi sub interdicţie, precum şi a persoanelor care se află sub efectul unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege.

Alegătorul votează numai la secţia de votare unde este înscris în lista electorală permanentă ori la secţia de votare unde este arondată adresa la care îşi are domiciliul sau reşedinţa, după caz.

Vă reamintim că şi la alegerile locale de duminică va fi folosit Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenţei la Vot şi de Prevenire a Votului Ilegal.

Prezenţa oricărei persoane în cabina de vot, în afara celei care votează, este interzisă. 

Alegătorul care din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral, nu poate să voteze singur, are dreptul să cheme în cabina de votare, în scopul de a-l ajuta, un însoţitor ales de el. Acesta nu poate fi din rândul membrilor biroului electoral al secţiei de votare, al persoanelor acreditate,  al candidaţilor şi nici operatorul de calculator.

Preşedintele biroului electoral ale secţiei de votare poate lua măsuri pentru ca staţionarea unui alegător în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat.

Vă mai recomandăm şi:

Turiştii se plâng de „invazia buburuzelor” pe plajă. Explicaţiile specialiştilor

Vlogger japonez, turist prin Polonia, vorbind româneşte: „Mi-ar plăcea să fac asta“ VIDEO

Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Apelul făcut de China înaintea întâlnirii dintre Xi Jinping și Donald Trump. „Sensul istoriei nu poate fi inversat”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Mai multe persoane au fost reținute după incidentul cu focuri de armă din Capitală
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv