Accident grav pe DN2. Impact violent între două autoturisme, soldat cu decesul unui bărbat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul a avut loc pe DN2 FOTO ISU Ialomiţa

Un grav accident rutier petrecut luni seară, 20 iunie, pe DN2, s-a soldat cu decesul unui bărbat şi rănirea altuia. Două autoturisme au fost implicate în impactul violent.

Luni seară, 20 iunie, în jurul orei 20.10, pompierii ialomiţeni au fost solicitaţi să intervină pentru acordarea primului ajutor, las un accident rutier pe DN2A, în apropierea Popasului Chirana, în care au fost implicate două autoturisme. 

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă două echipaje de salvatori din cadrul Staţiei de pompieri Ţăndărei, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, în sprijin fiind solicitate şi două echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa.

În urma impactului violent au rezultat două victime. 

Una dintre victime a fost monitorizată de echipajele medicale aflate la locul intervenţiei, ulterior aceasta a fost transportată la Spitalul Municipal Slobozia. 

Cea de-a doua victimă a fost găsită în stop cardio-respirator. Conform ISU Ialomiţa, au fost începute imediat manevrele de resuscitare, dar din nefericire victima a fost declarată decedată de echipajul SAJ.

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Săptămână decisivă pentru Donbas. Rusia îşi intensifică bombardamentele

Capcanele impozitării drastice a pensiilor speciale

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort