Articol publicitar

A transformat un subsol întunecat într-un atelier de teatru de păpuşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luminiţa Dan alăturii de o parte dintre actorii trupei „Aşchiuţă” FOTO: M.S.

Luminiţa Dan, învăţătoare la Şcoala Generală „Academician Marin Voiculescu“ din Giurgiu, a făcut o adevărată sală de spectacole într-o încăpere de la subsolul instituţiei de învăţământ.

Luminiţa Dan, cadru didactic la Şcoala Generală „Academician Marin Voiculescu“ din Giurgiu, nu este doar o simplă învăţătoare. De-a lungul anilor, s-a transformat într-un adevărat prieten şi consilier pentru elevii ei, pentru care a înfiinţat şi un atelier de teatru la subsolul şcolii.

Avea nevoie de 5.000 de euro pentru ideea ei şi a vrut să arate că se poate. Banii i-a primit după ce a înscris proiectul „Creştem prin teatru“ în competiţia „Şcoala lui Andrei“, susţinută de OMV Petrom.

Dincolo de rezolvarea unei probleme punctuale a comunităţii, şi anume lipsa unui teatru de copii în Giurgiu, impactul atelierului din şcoala „Academician Marin Voiculescu“ este unul cu bătaie lungă.

 Astfel, spectatorii plătesc bilet, iar banii vor fi investiţi în producţia de spectacole de anul viitor. De asemenea, în plan secund, învăţătoarea şi elevii se gândesc să investească bani şi în dotarea şcolii.

Luminiţa Dan iubeşte viaţa la catedră şi vine la şcoală chiar şi în timpul liber. „Încerc să creez o legătură strânsă între mine, elevi, şcoală şi, cel mai important, familie“, explică învăţătoarea.

Luminiţa Dan a pus bazele unei trupe de teatru de păpuşi, numită „Aşchiuţă“, din care fac parte 16 dintre elevii ei. Copiii dau viaţă personajelor din basme după orele de curs.  

„Creştem prin teatru"

Selecţia micuţilor a durat o vreme şi a fost extrem de riguroasă, dar şi mai complicat a fost momentul în care a venit vorba despre un spaţiu în care copiii să repete scenetele. Lucrurile s-au mişcat însă mult mai repede după obţinerea banilor.

Proiectul „Creştem prin teatru“ a fost înscris în competiţie în anul 2013. „Fără acest proiect nu aş fi reuşit să fac mare lucru. Cei 5.000 de euro au însemnat enorm pentru noi.

Şcolile şi mai ales ideile de a construi ceva pentru şcoală sunt mereu puse pe ultimul plan. Am ştiut de la început că vom câştiga.

Am ales sloganul «Creştem prin teatru» pentru că teatrul este o artă care ajută copiii să se dezvolte foarte mult.

Învaţă să îndrăgească literatura în primul rând şi învaţă din expe-rienţele personajelor pe care le interpretează“, mai spune învăţătoarea.

Dincolo de spectacolele de teatru, dincolo de ocuparea timpului elevilor şi de ghidarea lor către cultură, în sala de spectacole se mai întâmplă un lucru foarte important: copiii învaţă că se pot descurca şi singuri.

Spaţiul unde se întâmplă minuni

Atelierul de teatru se află la subsolul şcolii, într-o cameră care în trecut era spaţiu de depozitare. Acum, după iniţiativa învăţătoarei, încăperea întunecată este o adevărată sală de spectacole.

În faţă este scena, în spatele căreia se află paravanele unde păpuşile mânuite de copii prind viaţă. Fondurile au fost suficiente şi pentru achiziţionarea unei instalaţii de sonorizare, astfel încât micii actori să poată susţine reprezentaţii şi în aer liber.    

Pereţii sunt tapetaţi cu diplomele pe care actorii le-au obţinut în cei patru ani de când susţin reprezentaţii la concursuri naţionale.

„Avem toată tehnica necesară. Înainte, repetam în sala de festivităţi, eram tot timpul pe fugă. Acum avem un loc al nostru unde putem să punem în scenă piesele pe care le dorim“, încheie Luminiţa Dan. ;

Poveştile micilor actori din trupa „Aşchiuţă“

Copiii din trupa Luminiţei Dan iau lecţii de teatru de la un actor şi de la un regizor. Teatrul îi fascinează pe elevi şi dă copilăriei lor un alt sens, chiar dacă unii dintre ei nu au mers decât o singură dată într-o sală de teatru adevărată.

Chiar dacă n-au simţit magia unei săli de spectacole adevărate, micii artişti ai Luminiţei Dan sunt senzaţia concursurilor şcolare de teatru.

Ana Tică are 11 ani şi este actriţa care are cele mai multe distincţii. A întruchipat-o pe mama vitregă a Albei ca Zăpada şi pe bătrâna cea rea din povestea „Fata babei şi fata moşului“.

„Ştiu că am doar roluri negative, dar acestea mă prind pe mine cel mai bine. Îmi place să fiu pe scenă“, spune mica vedetă a trupei „Aşchiuţă“.

Pentru Ştefan Burlacu, de 12 ani, cel mai bun spectacol a fost „Poveste de Crăciun“. „Mă bucur foarte mult că avem acest atelier. Este important pentru noi să facem teatru. Îmi place teatrul pentru că ne ajută să citim foarte mult şi descoperim o sumedenie de lucruri noi în cărţi“, mărturiseşte Ştefan.
 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor