Zonă din Caracal, în pericol de a fi rasă de pe suprafaţa pământului de un incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul a fost unul cu grad ridicat de risc...

Locuitorii oraşului Caracal au trăit clipe de coşmar, luni – 9 septembrie, din cauza unui incendiu ce ameninţa să provoace o explozie de mari proporţii de la câteva zeci de butelii cu aragaz. Incidentul a pornit din gospodăria unui cetăţean de pe strada Gheorghe Doja, dar s-a propagat rapid la sediul unei firme aflată în imediata apropiere. Doar intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca zona să nu fie rasă.

Un telefon dat la numărul unic “112” a anunţat, luni, în jurul orelor prânzului, că pe strada Gheorghe Doja din oraşul Caracal, judeţul Olt, a izbucnit un incendiu puternic care s-a întins şi la sediul unei societăţi comerciale învecinate. La faţa locului s-au deplasat pompierii Detaşamentului Caracal al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Matei Basarab” Olt cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Pentru că s-a considerat că pericolul este prea mare, pompierii prezenţi iniţial la faţa locului au cerut ca în ajutor să le mai fie trimise încă două autospeciale de stingere de la Gărzile Stoeneşti şi Osica de Sus.

Intervenţia militarilor a fost îngreunată de faptul că în anexele incendiate se aflau depozitate nu mai puţin de 20 de butelii de aragaz care ameninţau să explodeze şi să provoace pagube incomensurabile. Din fericire, acestea au fost evacuate de pompieri, după executarea recunoaşterii preliminare.

“La locul incendiului s-a acţionat pentru mai bine de trei ore în scopul izolăii şi lichidării incendiului. Au fost distruse de foc trei anexe gospodăreşti pe circa 80 mp, două tone de floarea soarelui, patru tone de grâu, două tone de porumb, două tone de lemne de foc, 500 kilograme de cărbuni, dar şi acoperişul şi bunurile depozitate în podul casei pe circa 100 mp din gospodăria cetăţeanului unde a izbucnit incendiul. Flăcările au mai distrus, totodată, circa 20 mp din acoperişul construcţiei aflate în vecinătatea casei bărbatului şi care aparţinea unei firme”, a precizat plutonier Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.

Din primele cercetările ale specialiştilor, se pare că, cel mai probabil, cauza producerii a incendiului a fost reprezentată de un coş de evacuare defect.
 

Mai multe pentru tine:
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort