VIDEO-UPDATE Jandarmi ca la război pe uliţele localităţii în care oamenii se opun omorârii porcilor. Localnic: „E prăpăd ce este aici, ne-a-ngenuncheat!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii veterinari s-au întors, vineri, la Rusăneşti, însoţiţi de efective impresionante de jandarmi FOTO: captura

După trei zile în care localnicii dintr-o comună olteană au reuşit să se opună autorităţilor şi să-şi apere porcii din gospodărie de măcelul veterinarilor, autorităţile s-au întors, cu efective sporite de jandarmi, pentru a pune în aplicare ordinul prefectului.

 UPDATE: În urma opoziţiei sătenilor, doi bărbaţi au fost preluaţi de jandarmi şi legitimaţi, fără a fi deocamdată sancţionaţi, în timp ce un al treilea, care a încercat să împiedice autorităţile să-şi îndeplinească misiunea, blocând drumul cu un tractor, a fost amendat contravenţional.

În Rusăneşti asigură paza medicilor veterinari şi intervin pentru restabilirea ordinii publice aproximativ 30 de poliţişti şi 70 de jandarmi, ultimii din cadrul detaşamentului mobil Slatina, dar şi colegi din Craiova.

Ştirea iniţială

Un ordin al prefectului judeţului Olt care presupune sacrificarea tuturor porcilor din localitatea Rusăneşti în care au fost confirmate trei focare de pestă porcină africană, în scopul prevenirii răspândirii virusului, a fost emis la începutul acestei săptămâni. Reprezentanţii DSVSA Olt au încercat să-l pună în aplicare de a doua zi, însă localnicii s-au opus constant. O ultimă încercare a avut loc joi, 29 noiembrie 2018, când s-au eliminat porcii din ferma primarului localităţii, aproximativ 140 de capete, dintre care foarte mulţi porci mici. Imagini din fermă, de o cruzime greu de descris în cuvinte, au fost, de altfel, postate pe conturile de socializare. Sătenii au refuzat, în schimb, în continuare să le permită veterinarilor accesul, deşi la Rusăneşti a ajuns şi prefectul judeţului, Silviu Neacşu, dar şi mai mulţi directori de instituţii (DSVSA, Direcţia Agricolă etc.).

În această dimineaţă, vineri, 30 noiemnrie 2018, veterinarii s-au întors, de data aceasta însoţiţi de efective impresionante de jandarmi, care, practic, au împânzit Rusăneştiul, după cum se poate observa în filmuleţul postat pe reţeaua de socializare de Nicu Defta, consilier local, acesta declarând pentru Adevărul: „E prăpăd ce este aici, ne-a-ngenunchiat astăzi, nu mai e nimic de făcut. Sunt foarte mulţi jandarmi, nu mai avem ce face, de data asta“.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători