VIDEO Consilieri judeţeni care acuză că sunt împiedicaţi să vorbească la şedinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şedinţă cu scântei la Consiliul Judeţean Olt, unde doi consilieri PNL s-au contrat cu preşedintele instituţiei din cauza refuzului celui din urmă de a accepta dezbaterea pe două proiecte.

Primul proiect care a determinat, în şedinţa de miercuri, 28 februarie 2018, intervenţia unui consilier judeţean din partea PNL a fost legat de aprobarea documentaţiilor tehnico-economice cu principalii indicatori actualizaţi după încheierea contractelor de achiziţie publică de lucrări pentru proiectare şi execuţie lucrări de modernizare de drumuri.

Era vorba, în total, de lucrări de peste 30 milioane lei, bani asiguraţi din bugetul de stat prin PNDL şi din cel local. Consilierul Marian Radu s-a legat de faptul că metodologia prevede aprobare acestor indicatori la cel mult două luni de la finalizarea achiziţiei, în acest caz trecând patru luni.

Întrebarea a fost: „Hotărârea poate să aibă caracter retroactiv?“, iar răspunsul iritat al preşedintelui CJ a venit scurt: „Da, poate!“. Deşi consilierul nu-şi terminase intervenţia, preşedintele CJ Marius Oprescu a dat semnul că se poate trece la următorul proiect.

Colegul lui Marian Radu, consilierul Viorel Dumitrescu (PNL), a intervenit întrebând de ce nu lasă loc dezbaterilor şi de l-a întrerupt pe consilier în expunere. „M-a întrebat, i-am răspuns, restul, la «Diverse»“. „Dar n-a terminat!“, a continuat Dumitrescu dialogul, însă replica l-a scos din fire pe preşedintele CJ Olt: „Dumneavoastră vă contraziceţi cu mine, sau cum, n-am înţeles?! Când este, la final, puteţi să luaţi cuvântul!“. „Nu vi se pare că aveţi o atitudine agresivă? Vă rog frumos să vă controlaţi!“, a mai putut spune Dumitrescu.

Situaţia s-a repetat câteva minute mai târziu, când s-a ajuns la un alt proiect, care vizează dotarea UPU din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina cu aparatură, în valoare de aproape 1 milion euro. Consilierul Viorel Dumitrescu a întrebat de ce nu este anexată o listă a acestor aparate, i s-a răspuns că astfel de întrebări se pot pune la comisie. „Veniţi de fiecare dată-n plen, ştiţi, ca să puneţi nişte întrebări d-ăştia tâmpite, aşa, ca să arătaţi că vă faceţi treaba! Vă rog eu frumos, la comisie, chemaţi aparatul de specialitate“, a fost următoarea replică a preşedintelui.

„Dar de ce nu putem să discutăm şi aici? Nu există nicăieri în ţara asta un loc unde nu se pot discuta proiectele!“, a fost constatarea consilierului PNL, după care grupul PNL a cerut o pauză de consultare de 2 minute, o solicitare care i-a uluit pe membrii PSD în primă fază. În cele două minute, unul dintre consilierii PSD a mutat discuţia de la modul cum se discută şi se adoptă proiectele de hotărâre, insinuând că Opoziţia s-ar opune unui proiect foarte important pentru spital. Pentru că nici după cele două minute nu li s-a putut prezenta o listă vizând investiţiile în aparatură, consilierii PNL s-au abţinut de la vot.

Preşedintele CJ Olt a declarat mai târziu că acest mod de lucru, în care proiectele să se dezbată doar la comisii, ar fi fost anterior convenit cu toţi consilierii, pentru „cursivitate“.  În replică, consilierii PNL au declarat că nu de puţine ori solicită precizări şi informaţii suplimentare funcţionarilor CJ şi că acestea întârzie nepermis de mult sau nu mai vin niciodată. „Noi nu ne prezentăm la comisii?! Noi suntem printre puţinii care ajung!“, s-au apărat consilierii PNL.
PNL are doar nouă din cei 33 de consilieri din structura CJ Olt, iar PSD, care are 19, face invariabil front comun cu ALDE (trei consilieri) şi ocazional cu UNPR (doi consilieri).

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani