VIDEO  Accident spectaculos cu trei răniţi la Jitaru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane au ajuns, astăzi, la Spitalul Judeţean din Slatina, după ce au fost rănite în urma producerii unui accident de circulaţie la ieşirea din comuna Jitaru, judeţul Olt, către Piteşti. Accidentul s-a produs în jurul orelor 12.30, fiind implicate două autoturisme. Victimele au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spitalul din Slatina.

Autorităţile au fost informate despre producerea accidentului în urma unui apel telefonic la numărul unic de urgenţă “112” al dispeceratului integrat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” Olt – Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt. Două autospeciale sanitare, un echipaj SMURD şi un echipaj de descarcerare de la Staţia de pompieri Scorniceşti au fost trimise la faţa locului, respectiv pe Drumul European 574 – Drumul Naţional 65, pe raza localităţii Jitaru. În accident au fost implicate două autoturisme: o Dacia Logan şi un Opel break.

"Echipajul de descarcerare ajune la locul accidentului rutier a procedat la descarcerarea unei victime găsită încarcerată - un bărbat în vârstă de 55 ani, din Bucureşti, conducătorul unuia dintre autoturisme. Acesta a fost diagnosticat cu traumatism la membru superior şi inferior stâng, traumatism toracic şi traumatism cranio-facial. Victimei i-au fost acordate îngrijiri medicale şi a fost transportată ulterior la secţia Urgenţe a Spitalului Judeţean Slatina”, a declarat cpt. Cornel Gogolan, purtător de cuvânt interimar al ISU Olt.

De asemenea, în accident au mai fost rănite alte două persoane: un bărbat de 26 ani (şoferul Opel-ului break), diagnosticat cu traumatism toracic şi  traumatism cranio-facial, precum şi un alt bărbat în vârstă de 25 ani, cu traumatism la coloana vertebrală, traumatism membru superior şi inferior. Şi aceste victime au fost transportate la secţia Urgenţe a spitalului slătinean.

       

Conform martorilor, de vină pentru producerea accidentului a fost şoferul autoturismului Dacia Logan, Emil B. (55 ani), care circula dinspre Piteşti spre Slatina şi care, la un moment dat, a intrat pe contrasens, unde s-a izbit violent de Opel-ul care circula regulamentar din sens opus.

De menţionat că, timp de aproape o jumătate de oră, circulaţia rutieră în zonă a fost blocată, coloane de autovehicule întinzându-se pe mai mulţi kilometric pe ambele sensuri de mers. Ambii şoferi au fost testaţi pentru consum de alcool, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Mai puteţi citi:

FOTO+VIDEO  Răsturnare cu maşina ca-n filme la intrarea în Găneasa-Olt

Accident rutier grav cu trei victime încarcerate la Radomireşti

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG