Un șofer, cu o alcoolemie de 1,1 mg/l, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat cu mașina în curtea Spitalului Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incident grav s-a petrecut în noaptea de marți spre miercuri, 10/11 decembrie 2024. Un șofer de 27 ani, care a urcat la volan sub influența alcoolului, a pierdut controlul asupra direcției de mers și, în fața SJU Slatina, a trecut peste bordură și a ajuns în curtea unității sanitare.

Șoferul a pierdut controlul și a ajuns cu mașina în curtea SJU Slatina FOTO: Euro 24

Evenimentul s-a produs în jurul orei 1.30,  la doar câteva ore de la un alt accident petrecut în zonă. În cursul serii de 10 decembrie 2024, tot în fața Spitalului Județean de Urgență Slatina, s-a produs un accident rutier grav, un biciclist de 81 ani, care ar fi traversat pe bicicletă, pe roșu, fiind acroșat de o mașină pe trecerea pentru pietoni.

În cazul incidentului petrecut azi-noapte, polițiștii au stabilit că șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe trotuar, iar de aici în curtea unității sanitare.

La data de 11 decembrie 2024, în jurul orei 1.30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Crișan, din municipiul Slatina, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 27 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Crișan, din aceeași localitate, nu ar fi adapat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu gardul unității medicale”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

Nici șoferul și nici persoana care se afla cu acesta în mașină nu au fost răniți, în schimb mașina a fost grav avariată. Polițiștii ajunși la fața locului l-au testat pe șofer, iar rezultatul a indicat o alcoolemie mare.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au mai transmis polițiștii.

Mai multe pentru tine:
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Locul din România unde localnicii consumă apă pe banii Primăriei. Cum s-a ajuns la situația aberantă care îngroapă bugetele locale
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Ceaușescu, Decebal și Dracula, văzuți de străinii care vizitează România: „Am simţit aici dacii care cântau şi dansau”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor