Un bărbat a încercat să se sinucidă prin spânzurare aruncându-se într-o fântână la Brâncoveni-Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O întâmplare mai puţin obişnuită s-a petrecut zilele trecute într-o comună din judeţul Olt, când un bărbat de 36 de ani a încercat să-şi pună capăt zilelor prin spânzurare aruncându-se într-o fântână. Din fericire, viaţa acestuia a fost salvată chiar de către localnici, care au intervenit la timp. Bărbatul a rămas internat la Spitalul Judeţean din Slatina.

Cei care au intervenit la locul incidentului au fost pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” din municipiul Slatina, care au trimis un echipaj SMURD. Incidentul a fost semnalat în satul Mărgheni din comuna Brâncoveni în seara zilei de vineri – 7 iunie de către un localnic.

Din declaraţiile martorilor, bărbatul s-ar fi aruncat într-o fântână publică de la marginea unui drum din satul menţionat, nu înainte însă de a încerca să se sinucidă prin spânzurare. Întâmplarea a făcut ca acesta să se sperie după ce laţul s-a blocat şi el a rămas înţepenit în fântână. După ce s-a văzut în noua situaţie, acesta a început să strige după ajutor.

Bărbatul a fost scos din fântână de câţiva locanici care i-au auzit strigătele. La sosirea pompierilor, bărbatul în cauză - Marin D., de 36 de ani, era în strare conştientă la nivelul solului şi prezenta urme traumatice în jurul gâtului, precum şi semne evidente de consum de băuturi alcoolice. Pacientul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Slatina, unde a rămas sub supraveghere medicală.

Vă mai recomandăm:

Accident cu şapte răniţi din cauza unei depăşiri la Dăneasa-Olt

Tentativă de suicid la Penitenciarul din Vaslui. Un deţinut a ajuns la spital, după ce a înghiţit mai multe lame

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”