Tânăr de 18 ani, mort în accident în Slatina. Astăzi aștepta să afle rezultatele de la BAC. Alți doi tineri au ajuns la spital

0
Publicat:

Un tânăr în vârstă de 18 ani a murit și alți doi sunt răniți, în urma unui cumplit accident petrecut în municipiul Slatina, în noaptea de duminică spre luni, 7/8 iulie 2024. La volan se afla un băiat în vârstă de 19 ani.

Un tânăr de 18 ani a jurit, alți doi tineri au ajusn la spitalul din Slatina FOTO: arhiva/ A.M.

Accidentul grav s-a petrecut pe strada Oituz din municipiul Slatina. Un autoturism condus de un tânăr de 19 ani a intrat într-un stâlp de electricitate. În mașină se aflau patru tineri, unul decedând, iar doi, răniți, au fost transportați la Spital.

„La data de 8 iulie 2024, în jurul orei 3,20, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Oituz din municipiul Slatina, a avut loc un accident rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Cârlogani, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un stâlp”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliției Județean Olt.

În urma evenimentului rutier, doi tineri de 17 și 18 ani, ambii din municipiul Slatin,a au necesistat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina, iar un tânăr de 18 ani, din comuna Bălteni, a decedat, au mai precizat poolițiștii.

Băiatul decedat era absolvent al Liceului Vocațional „Nicolae Titulescu” din municipiul Slatina și doar ce susținuse probele examenului de Bacalaureat, iar luni, 8 iulie 2024, aștepta să afle rezultatele.

Șoferul nu consumase băuturi alcoolice, au mai stabilit polițiștii în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție