Slatina:Direcţia Copilului Olt sfidează criza- sape şi lopeţi de 3000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru întreţinerea parcului de la Centrul Sfântul Ştefan pentru copiii abuzaţi, Direcţia pentru Protecţia Copilului a cumpărat unelte de grădinărit de aproximativ 3000 de euro. Consiliul Judeţean Olt a demarat o anchetă internă şi a solicitat controale de la Parchet, Curtea de Conturi şi Finanţe

În plină criză, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt  a a achiziţionat în 2009, unelte de grădinărit la preţuri exorbitante pentru un centru pentru copiii abuizaţi. Banii au provenit dintr-un proiect PHARE de 198 283 de euro. Din aceşti bani a fost construit şi dotat Centru Sfântul Ştefan din Slatina.
Consiliul Judeţean Olt a trimis în control la DGASPC Olt atât auditul instituţiei, dar a înaintat adrese şi către Curtea de Conturi, Direcţia Generală a Fiananţelor Publice Olt şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. « Trebuie verificată situaţia financiar-contabilă, dar şi modul de achiziţionarea a unor produse », a declarat Paul Stănescu, preşedintele CJ Olt.

Lopeţi cu valabilitate de 100 de ani

Pentru întreţinerea parcului centrului, direcţia a achiziţionat lopeţi, cazmale, sape, o maşină de tuns iarba. Preţurile obiectelor achiziţionate au fost chiar şi de trei-patru ori mai mari decât cele din magazine. Astfel, o lopată a fost cumpărată de direcţie cu 107,25 de lei, fără TVA, preţul unei astfel de unelte fiind de 30-40 de lei în magazinele de profil.
Explicaţia actualului directoru Emil Moţ, numit în funcţie la începutul acestui an, a fost una foarte simplă, obiectele achiziţionate sunt cele mai bune. ”Am luat numai materiale de primă mână. Lopeţi şi sape care să reziste 100 de ani”, a spus directorul. Acesta a precizat că a putut să achiziţioneze aceste unelete pentru parc după ce a făcut unele economii. “În urma executării lucrărilor, a rezultat o economie de 49204 de euro  şi am utilizat această sumă pentru amenajarea unui parc şi a unui loc de joacă. De aceea am avut nevoie de unelte de grădinărit”, a explicat Moţ.

Unelte la preţuri « de criză »


O lopată, o greblă sau o cazma a fost achiţionară de DGASPC Olt la preţul de 107,25,  o roabă a costat 214, 50 de lei, în timp ce în magazine cea mai scumpă roabă este de 150 de lei, o maşină de tuns iarba a costat 858 de lei, un trimmer electric pentru gazon costă 2 230 de lei, preţul unei astfel de maşini fiind în magazine între 1000 şi 1700 de lei. La toate aceste preşuri se adaugă şi TVA de 19%.



Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026