Slatina: Angajaţii olteni declară război patronilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronii sunt reclamaţi de angajaţi că nu le respectă drepturile salariale şi nu le plătesc orele suplimentare.

Sute de angajaţi slătineni îşi reclamă patronii la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt pentru diferite nereguli săvârşite de şefii lor. Aceştia sunt nemulţumiţi de condiţiile în care lucrează, neacordarea salarului la timp şi a concediului de odihnă precum şi de orele petrecute peste program, neplătite de angajatori. „De la începutul anului am primit 160 de sesizări din partea angajaţilor care lucrează pentru diferite firme private.  Cele mai multe sesizări sunt pentru neacordarea drepturilor salariale, a concediului de odihnă, neîncetarea contractului de muncă sau neplata orelor suplimentare. Din cele 160 de sesizări depuse de la începutul anului am rezolvat 150, iar 10 sunt în curs de soluţionare”, ne-a declarat Daniel Ghiţă, purtătorul de cuvânt al ITM Olt.


Angajator acuzat că nu plăteşte orele suplimentare


În această situaţie s-a aflat şi Cristina Şerban, angajata unei firme de confecţii din Slatina care în urmă cu două luni a sesizat ITM Olt că nu i se plătesc orele suplimentare. Mai mult, aceasta şi-a acuzat angajatorul că o ţine închisă în incinta societăţii pentru a sta peste program. „Deşi stăm şi muncim peste program nu suntem plătiţi niciodată pentru orele suplimentare de muncă. În situaţia mea se mai află şi alţii, dar le este frică să facă o sesizare pentru că pot să-şi piardă  slujba”, a spus Cristina. În replică, reprezentanţii firmei au spus că toţi angajaţii societăţii beneficiază de plata orelor suplimentare. „Le plătim orele suplimentare, iar angajaţii noştri beneficiază de bonuri de masă şi li se asigură transport”, a spus Alina Dinu, administratorul firmei.

Info Box
Cum sesizăm ITM-ul?

Salariatul are la dispoziţie trei metode pentru a face o sesizare la ITM Olt. Telefonic, la numărul 0249/439397, prin fax, la 0249/439283 prin e-mail, la adresa itmolt@itmolt.ro sau direct la sediul instituţiei, pe strada Aleea Tineretului nr.1, între orele 8.00 şi 16.00.

Mai multe pentru tine:
Donald Trump, reacție neașteptată după uciderea activistului Charlie Kirk: „Radicalii de stânga sunt problema: sunt malefici, oribili și abili la politică”
Gina Pistol, goală pe plajă. Prezentatoarea MasterChef a pozat ca în Playboy FOTO
Dacii, cucerirea romană și valurile de metal prețios din Oltenia
Alimentul la care nu trebuie să renunțăm niciodată. Mihaela Bilic, avertisment dur: „Creierul nostru se “stafidește” și moare”
Unde a dispărut Angela Similea? De ce n-a cântat la Festivalul Mamaia? Octavian Ursulescu rupe tăcerea: „Nu cumva marii artiști se simt marginalizați?”
Noi tensiuni în Coaliție. Grindeanu cere clarficări și avertizează: ridicarea plafonului la adaosul comercial ar lovi puternic românii. „Să gândim de două ori înainte de orice acțiune”
Cine este și cu ce se ocupă soțul Marei Bănică: „Ne-am cunoscut în avion” Imaginea rară pe care vedeta a publicat-o pe rețelele de socializare
A slăbit atât de mult, încât i-au căzut pantalonii pe scenă! Cine l-a salvat în cel mai rușinos moment
Ce mult s-a schimbat Irinel Columbeanu, de când a pierdut milioanele de euro. Ion Cassian: „Dumnezeu îți dă câte-o palmă de nu-ți mai revii toată viața”. Marea lui dorință
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Ce nemilos era Regele Charles în tinerețe. A lăsat-o pe Diana plângând în hohote, după ce abia născuse