Referentul cultural care a corupt sexual o copilă de 10 ani a fost reţinut. Ce i-a promis fetei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul de 62 ani, salariat la o instituţie de cultură din subordinea Primăriei Drăgăneşti-Olt, acuzat de corupere sexuală şi pornografie infantilă, a fost reţinut marţi-seara, 7 iulie 2020.

DIICOT a efectuat marţi, 7 iulie 2020, trei percheziţii, bărbatul acuzat că în cursul anului trecut a abordat o fată de 10 ani, căreia i-a arătat imagini pornografice, la următoarea întâlnire trecând şi la gesturi indecente în ceea ce o priveşte pe copilă a fost reţinut în urma audierilor.

„Barbatul, cercetat pentru pornografie infantila şi corupere sexuală a minorilor, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat instanţei cu propuneri legale“, au transmis reprezentanţii IPJ Olt.

Bărbatul este referent cultural la Casa de Cultură din Drăgăneşti-Olt, iar imediat după ce procurorii DIICOT au demarat cercetarea penală superiorii bărbatului i-au schimbat acestuia locul de muncă, fiind transferat la biblioteca din satul Comani, aflată tot pe teritoriul oraşului Drăgăneşti.

Faptele care au dus la acuzaţiile de pornografie infantilă şi corupere sexuală au debutat în aprilie anul trecut, când bărbatul a invitat-o pe copila de 10 ani, care se afla la cursuri de dans în instituţie, la el în birou şi i-a arătat imagini cu caracater pornografic. La următoarea întâlnire, peste 4 zile, cu promisiunea că îi va dărui un ceas de mână, bărbatul a ademenit-o din nou pe fată la el în birou, unde a trecut la gesturi şi mai nepotrivite.

„În fapt s-a reţinut că la data de 10.04.2019, în jurul orelor 15.00, în timp ce se afla în incinta unei instituţii culturale, la cursuri de dans, o minoră,  în vârstă de 10 ani, a fost invitată de suspect, referentul  unităţii, în biroul acestuia, ocazie cu care i-a prezentat un film cu minori în ipostaze pornografice.

La data  de 14.04.2019, în jurul orelor 12.45, în timp ce minora se afla în aceeaşi locaţie pentru a viziona un spectacol de teatru, a fost invitată din nou in biroul său de către suspect, pe motivul că doreşte sa îi facă cadou un ceas de mână, ocazie cu care acesta şi-a introdus mâna în  lenjeria intimă o minorei şi a pipăit-o în zona organelor genitale“, au detaliat procurorii DIICOT care au şi dispus reţinerea suspectului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”